Olena Herasymiuk, poetă și fost paramedic militar în Donbas: „Putin trebuie judecat în viață, nu să scape prin moarte, așa cum au făcut Hitler și Stalin”

Comentează
Olena Herasymiuk la un recital de poezie foto arhiva personala
Exclusiv

Poetă, veterană și activistă civică, Olena Herasymiuk a luat parte în 2014 la Revoluția Demnității, fiind printre protestatarii din Piața Independenței din Kiev. După ce a început războiul din Ucraina, Olena a strâns câteva mii de tone de ajutoare. Scriitoarea a vorbit exclusiv pentru Libertatea, cu ocazia prezenței la FILIT Iași, cu emoție despre cum se scrie poezie în vremea războiului, despre implicarea sa în strângerea de ajutoare umanitare, dar și ce final vede pentru Vladimir Putin și conflictul din Ucraina.

A refuzat un premiu acordat de fostul președinte prorus Ianukovici

În 2017, Olena Herasymiuk (34 de ani) s-a alăturat unui batalion militar medical în Donbas, activând ca paramedic. Iar în iunie 2019, a luat parte într-o operațiune specială de capturare a lui Volodymyr Tsemakh, unul dintre cei care au jucat un rol-cheie în atacul rusesc din 2018 asupra zborului MH17 al Malaysia Airlines, doborât în estul Ucrainei, care s-a soldat cu 298 de victime.

Acțiunile sale de militant civic au continuat, iar Olena a strâns în 2022 peste 5.000 de tone ca ajutoare pentru victimele războiului din Ucraina. Tot ea a reușit să convingă o instanță din Ucraina să reabiliteze postum 13 oameni arestați și executați în 1923 pentru că s-au opus autorităților sovietice.

A fost prima reprezentantă a Ucrainei la Campionatul Mondial de Slam Poetry (2025), laureată a Premiului „Taras Melnyciuk” (2024), precum și a Premiului „Oles Honciar”. Alături de scriitorul Ievhen Lir, Olena este coordonatoarea proiectului Nedopysani, prin care sunt comemorați oamenii de litere căzuți victime ale invaziei ruse. Pentru faptele ei de curaj i s-au acordat decorațiile „Pentru viața salvată” și „Crucea Cavalerului” a Armatei Voluntarilor Ucraineni.

Pentru Olena, activismul este cumva și o moștenire de familie. Mykhailo Datsiuk, bunicul său, a fost poet și disident în perioada sovietică. Iar lupta sa este și una personală. Tatăl Olenei s-a născut în exil în Karaganda, în stepele din Kazahstan, iar străbunicul ei a fost comandant în Sich Riflemen, o unitate austro-ungară ce a luptat împotriva forțelor bolșevice în 1919.

În 2013, Olenei i s-a acordat Premiul președintelui Ucrainei pentru poezie, premiu pe care l-a refuzat în regim de protest față de regimul președintelui Viktor Ianukovici, care era pro-Rusia.

„A fost foarte greu să refuz un astfel de premiu, deoarece pe timpul lui Ianukovici, poliția lucra, din păcate, împotriva poporului și acest lucru era chiar periculos pentru viața mea. Bineînțeles, noi eram împotriva lui Ianukovici, deoarece doream să trăim într-o țară civilizată europeană ce trăiește după principii europene. Bineînțeles, s-a părut că refuzarea premiului va însemna o catastrofă pentru cariera mea, dar și pentru viața mea, deoarece atunci au început persecuțiile și în timpul lui Ianukovici îi persecutau pe toți cei care erau împotriva lui”, mărturisește Olena Herasymiuk pentru Libertatea.

A scris un volum despre victimele represiunii sovietice

Împreună cu Denis Polishchuk, Olena a inițiat proiectul „Rozstriljanij Kalender” (n. red. - Calendarul execuțiilor), proiect grație căruia au fost colectate și publicate în 2017 documente și informații despre represiunea asupra intelectualilor ucraineni în timpul erei sovietice. Un volum în care au fost prezentate tulburătoarele povești ale victimelor represiunii sovietice. „Calendarul execuțiilor” urmărește să arate ce s-a întâmplat cu ucrainenii în timpul Uniunii Sovietice.

„Este important să vorbim puțin despre context, deoarece toate arhivele au fost închise și foarte multe familii din Ucraina pur și simplu nu știau nimic despre trecutul lor, nu exista acces la informație. Asta spre deosebire de România, unde, din câte știu, arhivele sunt deschise.

De aceea, noi am inițiat acest proiect prin care în fiecare zi cercetam viețile și trecutul oamenilor și, pe măsura descoperirilor și a lucrurilor pe care le aflam, în fiecare zi publicam un articol sau chiar două despre aceste întâmplări.

Prin acest proiect, noi am încercat să trezim în ucraineni conștiința, să le aducem la cunoștință și să le trezim conștiința, dar și să-i provocăm să gândească critic și să se întrebe fiecare: oare care a fost trecutul meu, ce s-a întâmplat cu familia mea în trecut?

Toate poveștile aflate în cadrul acestui proiect m-au cutremurat, au fost foarte greu de digerat, uneori mă simțeam chiar fizic rău din cauza lucrurilor pe care le aflam, dar povestea care m-a impresionat cel mai mult e cea a unui scenarist. Această poveste arată că oricât de bun ai fi, orice ai face pentru sistemul represiv, oricât de mult ai munci, chiar dacă lucrezi pentru acest sistem, el la un moment dat te va distruge”, spune Olena.

Scenaristul pe care Stalin îl adora, dar pe care l-a trimis în gulag

Olena folosește mereu exemplul lui Arkadiy Dobrovolsky, un cunoscut scenarist care a scris scenariul pentru un film care i-a plăcut enorm de mult lui Stalin, dictatorul chiar a spus că este filmul lui preferat. Cu toate acestea, Stalin l-a trimis pe scenarist în gulag, deoarece pur și simplu îi plăcea să-și bată joc de oameni.

„Odată ajuns în gulag, acest scenarist, ca și alții, trebuia să participe la anumite lecții de reeducare. Și în cazul acestor lecții le erau prezentate și anumite filme, prin care ei trebuiau să se reeduce, să învețe să fie mai buni. Și culmea este că acest scenarist a ajuns în gulag ca să-și vadă propriul film.

Și Arkadiy Dobrovolsky a fost șocat atunci când pe genericul filmului a apărut un alt nume în loc de numele său. Ideea este că această mașinărie de represiune sovietică funcționa în următorul fel: chiar dacă tu făceai ceva ideal, chiar dacă din mâinile tare ieșea o lucrare divină, acest lucru ție nu îți garanta că vei scăpa, că vei fi protejat de următoarele probleme, ci, din contră, în momentul în care tu ajungeai în centru și erai văzut de toți, acest lucru era o dovadă pentru că tu urmează să fii persecutat și de tine își vor bate mai mult joc și urmează și mai greu”, precizează Olena Herasymiuk.

Libertatea a întrebat-o pe apreciata poetă dacă îi este mai ușor să scrie în perioade de pace sau de război: „Fără îndoială, cel mai ușor este să scrii atunci când ai timpul, resursele și condițiile necesare să te așezi, să respiri, să-ți limpezești mintea și să pui pe hârtie ceea ce gândești. Din păcate, în timpul războiului, noi nu aveam această posibilitate, pentru că tot timpul ești antrenat în ceva, ai ceva activități de făcut, ai o hiper-răspundere, o răspundere colosală și nu ai efectiv timp să te apuci să scrii”.

Olena mărturisește că frica este o forță care a împins-o să meargă mai departe. „Bineînțeles, frica este și ceva ce te poate opri. De exemplu, eu am simțit frică atunci când am înțeles că de deciziile mele depind multe, inclusiv faptul că deciziile mele ar putea înrăutăți situația altora”, explică ea.

Ce a determinat-o să ia decizia în 2017 de a se alătura unui batalion militar medical în Donbas, unde a activat ca paramedic? Tot frica, mărturisește poeta.

„Frica m-a motivat să merg acolo, deoarece în acel an, foarte mulți oameni erau deja obosiți și mi-a fost teamă că nu vor fi alte persoane care să-i înlocuiască. Și m-a motivat mult Yana Zinkevych, care a fost comandanta acelui batalion militar medical, care era tânără și totuși a fost atât de implicată și nu s-a temut deloc să facă parte dintre acei voluntari și dintre cei care salvează vieți, deoarece știa că, deși ar putea fi rănită, este în mâini sigure”, explică Olena. 

Cele mai emoționante poezii, inspirate de victimele din Mariupol

În 2022, primul an al războiului din Ucraina, a scris doar patru poezii, deoarece nu a avut timp, fiind extrem de dedicată și implicată în a strânge ajutoare umanitare. Și a reușit să strângă peste 5.000 de tone de ajutoare. Olena Herasymiuk a rememorat, în cadrul discuției cu Libertatea, care a fost cel mai emoționant moment din perioada în care a strâns ajutoare umanitare.

„A fost impresionant atunci când a ajuns un TIR cu multe cutii, cutii mici, mai mari, de diferite dimensiuni, și pe fiecare cutie erau puse niște etichete. Nu mai țin minte dacă TIR-ul era din România sau Polonia. Pe etichete erau scrise toate detaliile privind ceea ce conține cutia. De exemplu, pastă de dinți, scutece pentru copii de la atâtea luni la un an sau tot felul de alte detalii, toate erau puse frumos pe etichetă. Cutia era înfășurată cu o fundiță, iar tot pe cutie era o etichetă mai mare pe care scria, de exemplu, că este pentru o mamă cu copii de la atâtea luni la atâția ani, pentru copii de anumite vârste sau pentru adolescenți. Totul era foarte, foarte bine organizat și atunci am înțeles cu câtă iubire au fost împachetate toate acele pachete”, povestește cu emoție Olena.

Aceasta mărturisește că dacă ar trebui să asocieze o poezie sau mai multe cu Ucraina, ar fi poemele despre Mariupol și despre numeroasele victime din orașul care a fost bombardat de ruși: „Sunt poezii emoționante, pentru că sunt despre acei oameni care au murit, sunt despre tragedia mare ce a lovit țara mea”.

Olena Herasymiuk a precizat și cum vede sfârșitul războiului din Ucraina și al lui Vladimir Putin. „Spre deosebire de Hitler și Stalin, Putin a reușit să facă ceva ce ei nu au reușit. A reușit să facă Europa să sufere chiar în lipsa unui război. Toată lumea e îngrijorată și e clar că suferă. Și de aceea consider că judecata este o metodă corectă de a pedepsi toate aceste lucruri și consider că vom putea spune că într-adevăr războiul s-a încheiat atunci când toți cei care au făcut aceste lucruri atât de rele împotriva noastră, împotriva umanității, vor fi cu adevărat pedepsiți. Putin trebuie judecat în viață, nu să scape prin moarte, așa cum au făcut Stalin și Hitler”, adaugă Olena.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!