Omul modern al peșterilor. Un elvețian trăiește de câțiva ani într-o grotă săpată pe proprietatea sa: „Am chiar și WiFi”

Comentează
Arhiva foto

În mijlocul discuțiilor privind reducerea poluării la nivel mondial, Martin Fuchs, 41 de ani, a luat măsuri de unul singur: de peste patru ani, bărbatul din cantonul elvețian Lucerna este un om modern al peșterilor. Locuiește într-o grotă săpată în pământ, căptușită cu argilă și iarbă, a folosit lemn de alun pentru susținere, are un cuptor din lut, obține energie cu un panou solar și se scaldă într-un lac din apropiere, scrie ziarul Blick.

Afară s-a răcit și va veni zăpada în curând, dar Martin spune că este pregătit pentru iarnă, chiar dacă trăiește într-un mod neconvențional.

El este la a doua grotă pe care a săpat-o, acum, din dorința de a-și îmbunătăți condițiile de trai. Recent, și-a făcut și o nouă iubită, reticentă la viața lui fără pic de poluare.

Peșteră modernă pentru noua iubită

„Îi este frică de păianjeni și erau mulți în vechea peșteră din pădure. Acesta este motivul pentru care am ridicat una mai modernă, updatată”, glumește Fuchs, supranumit „Omul pământului”.

„E puțin mai feudal aici decât în vechea peșteră”, spune el, râzând, în timp ce își prezintă noua locuință, de doar opt metri pătrați, în care, surprinzător, e cald și primitor.

Interiorul „peșterii” lui Martin Fuchs

Grota are ușă și podea de lemn.

Peșterile sunt ceva primordial în istoria umanității, sunt în genele tuturor ființelor vii. Așa te întorci la origini. Pentru mine e cel mai liniștitor.Martin Fuchs, „Omul pământului”:

Din exterior, coliba de pământ aproape că nu se vede de iarbă și de urzici.

De la distanță, peștera este puțin detectabilă

El vrea să păstreze secretul asupra locației exacte. Teoretic, își are reședința oficială într-un apartament comun dintr-o fermă de pe aceeași proprietate cu peștera lui.

Fuchs folosește doar bucătăria din apartament. Vara, preferă să meargă cu bicicleta până la lac și să se scalde acolo. În rest, se spală la lighean.

Legătura cu apartamentul în care mai stau cinci persoane este importantă: „Nu vreau să fiu singur, uneori vreau să am companie. Însă viața ideală e când mă retrag în casa mea de pământ”.

Pietriș, lut, iarbă, carton și lemn de alun

Fuchs și-a petrecut șapte luni construind noua sa casă de pământ. A chemat câțiva prieteni care l-au ajutat să sape la o adâncime de cinci metri. Apoi, a căptușit groapa cu pietriș și lut.

„Pereții” și „tavanul” sunt tije flexibile din lemne de alun. Cartonul asigură izolația și etanșează interiorul. O căptușeală din ierburi protejează împotriva umidității externe, spune el.

Grota lui Martin Fuchs, în timpul construcției

Casa de pământ este încălzită cu un cuptor de lut. „Dimineața, arunc câteva lemne și apoi, este plăcut și cald toată ziua. Argila asigură un climat interior plăcut”, explică Fuchs.

Pe partea de sud există o fereastră, care permite să pătrundă suficientă lumină naturală în interior.

Panou solar pentru energie

Un panou solar de lângă intrarea în peșteră lui Fuchs asigură alimentarea cu energie electrică. „Am chiar și WiFi și internet aici”, spune bărbatul.

Fuchs, care se ocupă de contabilitate, și-a găsit și un spațiu mic pentru birou. Și are loc de depozitare sub pat, pentru haine și alte ustensile.

Fuchs lucrează de acasă, din grotă

În vechea lui peșteră, care se află la aproximativ o sută de metri mai încolo, în pădure, mai doarme ocazional. Iar când are vizitori, o pune dispoziție oaspeților.

Foto: capturi Blick

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!