Opoziția britanică cere o anchetă privind renovarea apartamentului premierului Johnson din bani publici

Comentează

Laburiștii din Parlamentul de la Londra au cerut duminică declanșarea unei anchete amănunțite privind modul în care guvernul conservator condus de premierul Boris Johnson a cheltuit banii contribuabililor britanici, ca urmare a scandalului privind renovarea apartamentului premierului, informează AFP, citat de Agerpres.

Vineri, un ministru al guvernului a afirmat că Boris Johnson şi-a asumat costurile „din propriile buzunare”, fără a preciza cu toate acestea dacă el i-a restituit banii unui donator.

„Nu cunoaştem adevărul în această dispută între cei doi grei care par mai interesaţi în legătură cu cine minte decât de fondul problemei”, a subliniat duminică, la Sky News, deputata laburistă Jess Phillips. „Avem nevoie de o veritabilă anchetă independentă”, a cerut ea, afirmând că Partidul Laburist va face o interpelare urgentă asupra acestui subiect săptămâna viitoare, în parlament.

Cabinetul Johnson a negat orice amestec al premierului în afacerea taxelor și cea legată de renovarea apartamentului, precizând că, într-adevăr, au fost contractați muncitori pentru a zugrăvi și decora locuința, însă costurile au fost suportate integral și personal de către premier.

Un schimb de mesaje publicat zilele trecute de BBC îl arată pe Johnson care îi promite omului de afaceri James Dyson să „rezolve” o problemă legată de taxe pentru angajaţii săi implicaţi în dezvoltarea de ventilatoare, în plină criză a coronavirusului, în martie anul trecut; nu este primul mesaj privat al premierului ajuns la urechile publicului.

În iunie anul trecut, Johnson a primit un mesaj text de la prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, într-un context în care oferta saudită de preluare a clubului Newcastle United se confrunta cu dificultăţi.

Fost consilier al lui Boris Johnson, Dominic Cummings, demis în noiembrie anul trecut pe fondul unui alt scandal public generat de faptul că fostul său consilier a mințit și a încălcat restricțiile anti-COVID-19, este dat pe surse ca fiind cel care s-ar face responsabil de scurgerea de informații.

Dominic Cummings a negat pe blog că ar fi în spatele scurgerii de informații. În schimb, el l-a acuzat pe Johnson și echipa sa pentru o serie de nereguli. Fostul consilier al premierului a spus că Boris Johnson s-a comportat într-un mod pe care îl consideră „nebunesc și total lipsit de etică”, adăugând că ar fi încântat să ofere dovezi în acest sens în cadrul unei anchete, sub jurământ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
16:11
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
15:58
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
MONDEN
Radu Vâlcan
16:30
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
Andreea Bălan
Exclusiv
15:44
Ce schimbări a făcut Andreea Bălan în echipa de dansatori după ce a încheiat colaborarea cu Petrișor Ruge: „E foarte tare”
POLITIC
Președintele PNL, Ilie Bolojan, alături de Dan Motreanu, unul dintre cei mai importanți oameni din partid. Foto: Hepta
16:01
PNL a decis să voteze în Parlament Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD. Cum a explicat Ilie Bolojan
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:54
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Țara are nevoie de guvern și altul nu se poate”
Ultimele știri
17:06
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
Exclusiv
17:03
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
16:57
Ilie Bolojan, după ce PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu în Parlament: „Ca efect al intrării în opoziție, demnitarii susținuți de PNL își vor da demisia săptămâna viitoare”
16:48
Directoarea Colegiului Loga din Timișoara se retrage din concursul de directori, acuzând lipsa de transparență
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
15:08
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
14:57
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
13:52
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
Un Husky siberian și o pisică British Short Hair împreună pe un covor
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mașină răsturnată A2
13:24
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!