Chiar și în ultimele clipe de libertate, Dragnea a recurs la o diversiune. Ultima. Cea cu mașina trimisă la derută. Cum arată România lui Dragnea după prima noapte de închisoare și întâia noapte a PSD cu Viorica Dăncilă președinte interimar.
Într-o intervenție în timpul emisiunii, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitrașcu, a afirmat că Liviu Dragnea nu va găsi condiții prea bune în penitenciar.
”Deși în ultimii 2 ani s-a discutat mult pe tema modernizării penitenciarelor, nu s-a întâmplat nimic, iar Liviu Dragnea găsește Rahova așa cum este. Fondurile pentru modernizare au fost reduse de aproape trei ori în ultimii doi”, a spus Dumitrașcu.
El a precizat că în perioada în care Dragnea se va afla în carantină, timp de 21 de zile, va fi evaluat fizic, medical, din punct de vedere al educației, al nevoilor de asistență psihologică, i se va întocmi un dosar de intervenție personală și se vor urma recomandările psihologilor și educatorilor.
Dumitrașcu a confirmat că Dragnea stă singur în celulă deși în perioada de carantină nu se recomandă acest lucru. ”Oficial, nu există celulă pentru VIP-uri (…) În această perioadă dificilă deținuții nu stau singuri în cameră. Din ce știm noi, este singur într-o cameră găsită liberă pe un fond de supraaglomerare crâncenă de care chiar dânsul vorbea”, a spus Dumitrașcu.
Chiar și așa, sunt șanse mici ca noul locatar să fie mulțumit de condiții. ”Diferențele nu sunt enorme, nu este lux acolo. Să nu vă închipuiți că se compară cu vilele cu care este dânsul obișnuit”, a spus președintele FSANP.
În ce privește comunicatul dat publicității de federația sindicală, Dumitrașcu a spus că, în pofida notei ironice, este un avertisment foarte serios în ceea ce privește condițiile din închisori.
„În calitate de politician și om de stat, Liviu Dragnea nu a făcut nimic pentru a moderniza sistemul penitenciar și este cumva și un avertisment pentru alți politicieni care toată ziua sunt preocupați de beneficii pentru infractori și nu fac nimic pentru sistemul penitenciar sau pentru deținuți. Este un avetisment și, chiar și la modul acesta ironic, ar trebui luat în serios”, a conchis Sorin Dumitrașcu.
„Adriana Nedelea LA FIX” este emisiunea de știri, evenimente și investigații difuzată live pe site-ul Libertatea zilnic, de luni până vineri.
De două ori pe zi, la 10.30 și la 16.00, jurnalista Adriana Nedelea, cunoscută de la Realitatea și Digi24, dezvăluie și explică știrile zilei pentru publicul Libertatea.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV. Mașina cu care a fost dus Dragnea la pușcărie nu avea asigurare obligatorie RCA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_59e0747ac275917dd9d746c6c0aafd5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dc49e81ee60651c3d6c1c0aaa79cd660.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_87ef75760e305499ad1dafb206c0c377.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5bc5ce7fe62701ca5f9c19fbd1a71fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a1bbc31f45c3742b61f69a7027cb63d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7845806f75bd8a32606107302fb43c13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c350e906cb20de1c9a7fe96d087eae48.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a0c2d5294ccac6270d08870d30b448ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f49a5b7162b434dee1e3a5614a99bc6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_07eab05f6c2cd8dfc9c031dbadb212d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_561fa628c63d0d12b1c69ae81d4c8fcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_77fd467ef465fe5af9ee2d6c72ee82b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e6e76cec45c5330a79e68dc327c964ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-zelenski-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cristian-radu-id123672inquamphotosoctavganea-1024x683-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11d8ef2323103340f51ecb3458c7d68c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1b062a6f4dbd6b89aba11babe923f00c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/luana-si-cabral-ibacka.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1098094863-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f1c5b25e84b028ebb3bbf27cb82b6e73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f982fc8bcc4431851fd5214ed7c668d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sorin-grindeanu-claudiu-manda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ofiteri-de-politie-si-unitati-crs--foto-hepta-scaled-e1778762306727.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/uber-aplicatie-ecran-iconita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/miloka-ambalaj-90-grame.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/insula-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-14-at-13-44-13-1-e1778759622963.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/soferi-de-tir-romania-filipine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/perchezitii-diicot-schema-suplimente-3.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploi-vijelii-si-frig-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.