Orașul în care oamenii cu suferințe psihice sunt „adoptați” de familii intră în patrimoniul UNESCO: o tradiție veche de 700 de ani

 17 comentarii
Arhiva foto

Sistemul psihiatric din Geel, Belgia, în care bolnavii mintal sunt adoptați și îngrijiți de familii din comunitate, a primit recunoașterea UNESCO drept patrimoniu imaterial al umanității. Jurnaliștii Libertatea au arătat publicului din România ce înseamnă un sistem prin care oamenii cu suferințe mintale sunt adoptați în familii mai degrabă decât să-și petreacă viața în centre sau spitale de psihiatrie. 

  • În iulie anul acesta, Libertatea a fost în Geel, orașul din nordul Belgiei, ca să vadă cum funcționează un „experiment” de secole care poate schimba perspectiva asupra sănătății psihice. 
  • Această abordare de psihiatrie, ca oamenii cu dizabilități mintale să fie găzduiți în familii, vine dintr-o tradiție veche de 700 de ani a orașului Geel. De la inițialele ritualuri religioase de exorcizare s-a ajuns la conviețuire pe zeci de ani. 

Cunoscut în întreaga țară, Geel este asociat cu îngrijirea specială pe care o primesc bolnavii mintal, o viziune care poate să pară utopică chiar și în lumea de azi. Iar geelienii sunt mândri de asta. Orașul lor este locul în care bolile mintale nu sunt văzute cu stigmă, ci înțelese. Astăzi, Geel este un oraș din regiunea Flandra, cu 40.000 de locuitori, inclusiv români, în care 132 de oameni cu diagnostice mintale severe trăiesc în 100 de familii locale.

Dar tradiția datează de 700 de ani. Iar locuitorii și-au dorit ca orașul lor să intre în patrimoniul UNESCO.

Transmit tradiția următoarelor generații

„Modelul Geel demonstrează importanța patrimoniului cultural imaterial în a aduce oamenii împreună, asigurând schimbul și promovând înțelegerea, așa cum se afirmă în preambulul Convenției din 2003. Programul urmează o abordare de protejare bazată pe comunitate, implicând diverse părți interesate, cum ar fi familiile adoptive, personalul medical, organizațiile culturale, lucrătorii din domeniul patrimoniului și cercetătorii, în deplină conformitate cu articolul 15 din Convenție”, arată parte din motivarea deciziei UNESCO.

Convenția din 2003 pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial are ca scop transmiterea obiceiurilor imateriale către generațiile viitoare. Acestea includ tradiții, festivaluri, dansuri, ritualuri, povești, meșteșuguri și metode de vindecare.

<strong>Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității contribuie la conservarea acestui patrimoniu valoros și la conștientizarea importanței sale, conform UNESCO.</strong>

Îngrijirea în familiile adoptive din Geel are același fond ca în secolele trecute, când a luat naștere – persoanele cu vulnerabilități psihice trăiesc într-o familie obișnuită și sunt parte integrantă a comunității – dar acum este puternic susținută profesional de centrul psihiatric OPZ Geel, mai precizează UNESCO.

Cum ajunge un pacient din spital într-o familie „adoptivă”

Un pacient poate fi plasat într-o familie dacă diagnosticul lui este cronic, iar starea sa stabilă, după ce este evaluat de o echipă interdisciplinară a centrului de psihiatrie. Locuiesc pentru o perioadă în centru înainte de a fi plasați într-o familie. Cel mai important criteriu: „să nu fie agresiv și să nu reprezinte un pericol pentru el însuși sau pentru cei din jurul lui”, explică Michelle Lambrechts, lucrător social la OPZ și manager de caz.

Printre cele mai comune diagnostice psihiatrice ale celor care ajung în familii sunt schizofrenie, tulburări psihotice, dizabilități intelectuale și tulburări de personalitate, conform datelor OPZ.

De partea cealaltă, oricine poate deveni părinte adoptiv atât timp cât nu are un cazier judiciar, are în casă o cameră pentru oaspete, un venit stabil, dar și un aviz de la medicul de familie, care să ateste că poate avea, din punct de vedere medical, grijă de o altă persoană. Și mai ales disponibilitate. Urmează procesul de potrivire, de care se ocupă centrul psihiatric OPZ. Asta înseamnă că găsesc familii și oaspeți cu interese comune și stiluri de viață asemănătoare. 

„O familie poate fi tot ce îți trebuie pentru a funcționa în societate”

Nu foarte mulți oameni din afara comunității din Geel pot înțelege sistemul, spun localnicii. „Tinerii pot fi speriați de asta. Dar noi le spunem că nu au de ce să le fie teamă. Cu atât mai mult cu cât astăzi medicina a evoluat și există tratament medicamentos. Era mai greu înainte când nu aveam asta. Acum este mult mai ușor”, spun Jeff și Maria, doi dintre „părinții adoptivi”, cu care au discutat reporterii Libertatea.

„Ideea e că atunci când vii într-o familie poți să fii cine ești, să fii cine vrei”, explică ei cum se aplică sistemul din Geel la firul ierbii. 

„O familie poate fi uneori tot ce-ți trebuie pentru a putea funcționa în societate”, spun părinții din sistem despre persoanele cu boli psihice.

Ziarul a vizitat comunitatea din Geel în vara acestui an. Puteți citit aici un reportaj realizat atunci.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (17)
  • Avatar comentarii

    Gabriel20 12.12.2023, 16:17

    Doamne ferește! Să vezi nenorociri în serie, bolile psihice sunt parșive.

  • Avatar comentarii

    Nana02 12.12.2023, 16:30

    Mi se pare foarte dragut din partea lor

  • Avatar comentarii

    Gabryella 12.12.2023, 16:34

    Tot respectul pentru oameni care ajuta in acest fel !

  • Avatar comentarii

    dsterian2001 12.12.2023, 16:53

    Felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Avatar comentarii

    Gore24 12.12.2023, 17:39

    Foarte frumos și interesant!

ALTE ȘTIRI
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
13:16
România este pe locul 6 în UE la oamenii care nu își permit o mașină. Cine e pe primul loc
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
horoscopul zilei de astăzi 13 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Generalul Marin Lungu
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă