”Osânda cărților” s-a jucat la biserică. Mărturii cutremurătoare despre viața unui deținut la Aiud/FOTO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Despre coșmarul din închisorile comuniste povestesc adesea supraviețuitorii sau urmașii acestora. Cei care au trăit iadul pușcăriilor nu pot uita nici o clipă a acelor vremuri, deși s-au scurs decenii de când au fost eliberați. Așa s-a întâmplat și cu Ion N. Teleanu. El a apucat să povestească şi copiilor suferințele din anii de detenție, la început cu frică, să nu fie auzit de vreun securist care să îl azvârle din nou în pușcărie.
După 1990 însă, poveștile deveneau tot mai consistente, rememorând continuu anii petrecuți mai întâi în Arestul Miliției din Brașov, apoi în Penitenciarul Codlea și mai apoi, la Aiud. Paralel cu chinul, umilințele, bătaia îndurate în pușcării de Ion N. Teleanu apar însă și suferințele familiei celui arestat, a căror viață era și ea un adevărat coșmar. Erau continuu supravegheați, batjocoriți, iar un milițian sosea în contol bătând cu violență în ușă. Nimic nu-i plăcea milițianului, dar mai ales ura cărțile și rugăciunile.
Viața lui Ion N. Teleanu este povestitită pentru Libertatea de fiul, lui Aurel Teleanu, care avea doar 11 ani cînd tatăl lui a dispărut de acasă. Cu lacrimi în ochi își amintește și azi copilăria zbuciumată și lipsurile îndurate de familie, mama cu cei nouă copii ai ei, după arestarea tatălui.
”Suntem de fel din Zărnești. Am fost nouă copii la părinți. Tata (Țică, cum îi zicea mama) era pregătit să plece într-o delegație la Târnăveni, judeţul Mureş, ca să aducă un vagon CFR cisternă cu clor folosit la fabricarea hârtiei. Mama, parcă avea o presimțire și a încercat să-l oprească să plece de acasă, pretextând că avea mult de lucru la câmp. Dar nu a reușit. Tata a plecat, iar la Brașov a fost reținut de Miliție. Văzând că nu se întoarce, mama a pornit căutările. Era o femeie foarte descurcăreață, așa că a bătut la multe uși până a aflat că a fost arestat și că este reţinut la închisoarea de Anchetă M.A.I. - Regiunea Stalin. Nu se știa până când”, povestește Aurel Teleanu.
Motivul arestării, Ion N. Teleanu s-a opus colectivizării, el având pământ și animale ca să-și poată hrăni copiii. Și chiar dacă mama a ajuns până la președintele Republicii Socialiste România, la Gheorghe Gheorghiu Dej, nu a putut fi iertat.
Drumul de la Miliție la Penitenciarul Codlea
De la închisoarea de Anchetă M.A.I. – Regiunea Stalin, Ion n. Teleanu este mutat, pentru un an de zile, la Penitenciarul Codlea, timp în care are parte de un proces în urma căruia este "condamnat la 10 ani de închisoare corecţională”. Face recurs, care se judecă la Cluj. În timpul procesului, stând pe scaun şi legat la ochi, observă şi pe fratele lui, Andrei. Îşi dă seama de prezenţa lui după şireturi, privind pe sub sacul pe care îl avea pus pe cap. Despre ceilalţi fraţi ai săi nu a ştiut nimic, deşi şi aceştia au fost supuşi anchetării. În timpul anchetelor a fost supus la diverse presiuni şi ameninţări, cu scop de intimidare atât la adresa lui, cât şi a familiei.
”În repetate rânduri, tata era urcat într-o dubă, legat la ochi, iar mașina mergea cu viteză pe câmp. Vira brusc și îl arunca dintr-o parte în alta. Când cobora, nici nu se mai putea ține pe picoare de atâtea izbituri”, mai spune Aurel Teleanu.
La Aiud, între bătăi și jucării în zeghe
La Aiud, după ce a fost anchetat, drept pedeapsă a fost băgat imediat la carceră („zarca” în limba maghiară), unde a fost ţinut cu lanţuri la picioare în nişte condiţii greu de îndurat, semn că fusese considerat periculos şi refuzase „reeducarea”.
”Era acolo cu profesori, doctori, ingineri. Pe mulți i-a văzut spânzurați, nemaiputând suporta. De fapt, asta își doreau gardienții și cu cei care nu-și luau zilele singuri. Să-i extermine. Zilele de izolare în zarca Aiudului şi le-a petrecut în condiţii epuizante. De multe ori erau dezbrăcați la pielea goală, iar apa rece care curgea din tavan le îngheța oasele și așa bolnave de atâtea bătăi. De fapt, nici nu mai putea merge, fiind bătut la tălpile goale. Apoi, lanțurile grele la picioare săpaseră în oasele fragile.
După un regim de detenţie sub limita rezistenței, Ion N. Teleanu este trimis în vestitul "Celular al Aiudului”. Dar rugăciunile soției, ale copiilor și chiar ale lui Ion N. Teleanu, pentru că era un om credincios, au fost auzite de Dumnezeu și, după un timp, a fost întrebat de gardieni ce meserie are. "Le spune că ştie destul de bine tâmplaria, l-au notat că este meşter tâmplar şi l-au pus să muncească în fabrica închisorii, secţia tâmplărie, scăpând astfel cel puţin pentru opt ore pe zi de regimul din Celular. A nimerit într-un atelier de confecţionat jucării din lemn pentru copii", povestește Aurel Teleanu.
Pe ascuns, luptând din greu cu frigul închisorii, din nişte deşeuri textile rămase de la jucării şi-a confecţionat nişte ciorapi înalţi până la genunchi şi o vestă din petice. Şi-a fabricat chiar şi o periuţă de dinţi. Toate acestea le ţinea bine ascunse. Cel mai preţios ajutor însă l-a primit de la fraţii lui, aflaţi închişi tot la Aiud, care drămuiau pâinea astfel încât să îi mai rămână şi lui nişte firimituri care, amestecându-le cu ulei luat din atelier, să-i amorțească foamea.
Imaginii lui Ion N. Teleanu în atelierul de jucării, lucrând în zeghe la o masa unde se confecţionau piese pentru o armată mută de păpuşi, ursuleţi, căluţi de lemn pe care i-a înarmat cu dorul şi suferinţa despărţirii de proprii săi copii, i se suprapune alta, la fel de tragică, care se petrecea de data aceasta acasă, unde rămăse familia: o soţie singură cu nouă copii. De frica percheziţiilor care aveau să vină, soţia, Elisabeta, ajutată copiii mai mari, arde în cuptorul de făcut pâine toate cărţile din casă. Erau în majoritatea lor cărţi de istorie şi geografie, dragi celui care căuta să supravieţuiască regimului de detenţie din celulele Aiudului.
Nu i-au putut spune decât târziu lui Ion N. Teleanu că zecile de cărți legate frumos și așazate cu grijă în biblioteca mare din sufragerie, pe care le iubea ca pe copiii lui, s-au transformat în scrum. Au scăpat doar câteva.
Grațiat în 1963, dar angajat cu greu. Era un fost pușcăriaș În 1963, printr-un decret de grațiere al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, deţinutul de la închisoarea Aiud a ajuns acasă.
Prin decret trebuie să-și recapate toate drepturile, casa, pământul, locul de muncă. Dar la vechiul său loc de muncă, unde fusese şef de echipă la secţia de albitorie a fabricii de celuloză din Zărneşti, nu a mai fost primit. În plus, la ieşirea din închisoare, i s-a mai pus în vedere să uite de cele 3 hectare de pământ confiscate în momentul arestării, deşi nu şi-a dat niciodată consimţământul că îl predă la „Colectiv”.
Cu greu și-a găsit de lucru la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roşu” din Braşov, secţia turnătorie, de unde, după 5 ani, s-a și pensionat. În 1991, pe 9 mai, Ion N. Teleanu moare într-o ambulanță, în drum spre spital.
După un sfert de secol, viața lui devine subiectul unei piese de teatru - ”Osânda cărților”
După un sfert de secol, nepotului lui, preotul Bogdan Teleanu, slujitor la Biserica "Sfântul Pantelimon" Foișorul de Foc din Bucureşti, scrie o piesă de teatru - ”Osânda cărților”, dedicată anilor grei de pușcărie trăiți de Ion N. Teleanu și de soţia lui. Spectacolul, repetiție generală cu public, s-a jucat în premieră în Biserica "Sfântul Pantelimon".
"Osânda cărților", jucată de o trupă de tineri actori, Dan Apăvăloaie, Adina Iftime, studenţii la Teologie Andrei Butu şi Daniel Bahnea, precum și liceana Maria Ene, coordonaţi de Simona Pandele, transpune ideea creştină potrivit căreia "apărătorii Ortodoxiei în vremea regimului comunist din România au fost şi făuritorii Marii Uniri", după cum spune părintele Teleanu.
Spectacolul se va juca tot anul 2018, anul Centenarului Marii Uniri, în școli și biserici sau oriune va fi invitată trupa, spune autorul, preotul Bogdan Aurel Teleanu.
