Oscar Pistorius, eliberat condiţionat la 11 ani după ce şi-a ucis iubita. Ce nu are voie să facă

 6 comentarii

Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius, în vârstă de 37 de ani, care a omorât-o în 2013 pe Reeva Steenkamp, a părăsit închisoarea și este acasă, a anunţat vineri, 5 ianuarie, departamentul serviciilor corecţionale din Africa de Sud, scrie news.ro.

Eliberarea condiţionată va dura până în decembrie 2029 și printre obligațiile pe care Pistorius trebuie să le respecte se numără interzicerea băuturilor alcoolice și interzicerea discuțiilor cu reprezentanții presei.

Oscar Pistorius a împuşcat-o mortal pe Reeva Steenkamp de Ziua Îndrăgostiţilor, în 2013. El a fost iniţial condamnat la cinci ani de închisoare în 2014 pentru ucidere din culpă, dar Curtea Supremă de Apel l-a găsit vinovat de crimă la sfârşitul anului 2015, după un apel al procurorilor.

Fostul sportiv a fost trimis din nou la închisoare pentru şase ani în 2016, după o sentinţă a Înaltei Curţi.

În 2017, Curtea Supremă a mărit de peste două ori pedeapsa pentru crimă la 13 ani şi cinci luni, spunând că pedeapsa de şase ani de închisoare a fost „şocant de blândă”. Dar în noiembrie 2023, Oscar Pistorius a fost eliberat condiţionat, iar decizia a intrat în vigoare astăzi, 5 ianuarie.

Ce obligații are Oscar Pistorius

Pistorius se va afla sub supravegherea DCS şi va fi supus termenilor de eliberare condiţionată până la expirarea pedepsei, în decembrie 2029.

Concret, lui Pistorius i se va desemna un agent de monitorizare, care va trebui să fie informat atunci când fostul sportiv îşi va căuta un loc de muncă sau îşi va schimba locuinţa. De asemenea, Pistorius va trebui să participe și la programe privind violenţa de gen, să presteze muncă în folosul comunităţii şi să facă sesiuni de terapie pentru gestionarea furiei.

În plus, Pistorius va fi izolat la domiciliu în anumite ore, i se interzice consumul de alcool și nu are voie să vorbească cu presa.

Mama femeii ucise: Noi, cei rămași, ispășim condamnarea pe viață

June Steenkamp, mama Reevei Steenkamp, a declarat că „legea trebuie să-şi urmeze cursul”, a notat BBC.

„S-a făcut dreptate pentru Reeva? A stat Oscar destul în închisoare? Nu poate exista niciodată dreptate dacă persoana iubită nu se va mai întoarce niciodată, şi nicio perioadă petrecută după gratii nu o va aduce pe Reeva înapoi. Noi, cei care am rămas, suntem cei care ispăşesc o condamnare pe viaţă”, a spus June Steenkamp.

„Singura mea dorinţă este să mi se permită să-mi trăiesc ultimii ani în pace, concentrându-mă în continuare pe Fundaţia Reeva Rebecca Steenkamp, pentru a continua moştenirea Reevei”, a mai afirmat femeia.

Reeva Steenkamp, care avea 29 de ani când a murit, era absolventă de Drept şi model de succes, a lucrat şi ca prezentatoare TV şi a apărut într-un reality show numit Tropika Island of Treasure.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    lipanileana 05.01.2024, 12:25

    Destul de rău că a fost eliberat.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 05.01.2024, 13:16

    Ceva, ceva în creierașul lui nu funcționează ok!!!! Doamne ajuta să fie totul bine!

  • Avatar comentarii

    mica 05.01.2024, 13:54

    A scăpat prea ușor de pușcărie.

  • Avatar comentarii

    Alex.59 05.01.2024, 17:44

    Asta nu mai e pedeapsă, auzi...cică n-are voie să bea alcool...!!! ???

  • Avatar comentarii

    .ZORRO. 05.01.2024, 22:49

    .... bine ca nu l-au arestat dupa 50 de ani...

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește