(P) Cum să economisești și să ai o viață liniștită și echilibrată. Sfaturile specialiștilor KRUK

Comentează

Mereu ai nevoie de un plan financiar prin care să economisești bani și să ai resurse pentru situațiile puțin mai dificile sau urgențe. Specialiștii KRUK te învață ce ai de făcut pentru a pune deoparte niște bani, începand chiar de acum!

Prioritizarea cheltuielilor este un prim punct de care te poți ocupa atunci când începi să economisești bani. Iată trei lucruri de care trebuie să ții cont atunci când vrei să ai un buget echilibrat, dar și niște rezerve de bani pentru perioadele mai dificile sau chiar mici plăceri.

O listă detaliată de cheltuieli te ajută mereu

Controlul cheltuielilor lunare te ajută să vezi cel mai bine unde și pe ce anume se duc banii. Un prim pas în această listă este reprezentat de adunarea facturilor de pe ultimele două-trei luni și analiza costurilor avute cu utilitățile, dar și cu ratele la împrumuturi. În felul acesta îți vei putea face o imagine clară, dar vei avea și o evidență a banilor care merg lună de lună pe câteva cheltuieli obligatorii. În momentul în care vei avea bugetul familiei distribuit cât mai clar pentru fiecare cheltuială în parte, îți vei putea da seama de unde poți să iei bani și să economisești. Atunci când abordezi responsabil cheltuielile pe care le ai în fiecare lună, este clar că ai găsit prima piesă din puzzle-ul pentru un echilibru financiar.

Strânge bani pentru un fond de cheltuieli de urgență

Cheltuielile neprevăzute pot apărea mereu, iar sfatul experților financiari este acela de a-ți face un buget pentru astfel de situații. Dar ce înseamnă astfel de situații? Aici putem să vorbim fie de un tratament medical de urgență, o perioadă mai dificilă care trebuie depășită sau chiar o amendă. Deși nu ne dorim acest lucru, există mereu șansa să ne întâlnim cu situații dificile din punct de vedere financiar, iar noi trebuie să fim mereu pregătiți pentru astfel de lucruri. Banii pentru aceste situații te pot ajuta să treci cu bine peste diverse obstacole și nu trebuie să îi folosești pentru cumpărături de rutină.

Există chiar și o modalitate simplă prin care poți să economisești, dar acest lucru ține și de responsabilitatea de care dai dovadă. Poți așeza la îndemână o pușculită și zilnic, atunci când te întoci acasă, pune în ea câte 5 lei. La final de lună, poți transfera banii într-un cont. Iar dacă reușești să pui în pușculiță chiar mai mulți bani lunar, câștigul va fi al tău și vei putea face cu banii tot ce dorești.

Mâncarea la pachet

Te-ai gândit câți bani dai pe mâncare atunci când comanzi online la birou sau își cumperi ceva pentru prânz de la restaurantul din colț? Dacă îți faci un calcul lunar, îți vei da seama că aceste cheltuieli sunt deja mult prea mari și că ai putea să economisești și aici. Cum? Foarte simplu, tot ce trebuie să faci este să mergi la cumpărături la piață și să îți gătești mâncarea pentru masa de prânz de la birou. Ca să nu mai spunem că un prânz cu ingrediente proaspete din piață și pregătit așa cum îți place este mult mai gustos și cu siguranță mai ieftin.

KRUK te sfatuiește
Dacă ai datoriile administrate de KRUK, oricând te afli într-un impas financiar, poți cere ajutorul specialiștilor KRUK pentru a găsi cea mai bună modalitate de a rezolva problemele financiare.  Primul pas spre rezolvarea problemelor este să iei legătura cu firma KRUK și să discuți despre situația pe care o ai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
MONDEN
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
Ilinca Vandici și Teo Trandafir | sursa foto: Kanal D
Exclusiv
16:58
Ce o „enervează” pe Teo Trandafir la Ilinca Vandici: „Niciodată n-am reușit să fiu așa”
POLITIC
Marian Neacșu va fi ministru PSD la Interne și Radu Oprea va fi ministru PSD la Apărare. Foto: Hepta
17:32
Lista miniștrilor PSD care vor intra în Guvernul Luca Niculescu. Marian Neacșu la Interne, Radu Oprea la Apărare. 11 ministere vor fi ale social-democraților
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:31
PSD a votat în ședința de la Vila Lac să intre cu miniștri în Guvernul Luca Niculescu. 11 ministere aparțin partidului lui Grindeanu
Ultimele știri
18:54
Ucrainenii au lovit cel mai important centru de date din Rusia, care găzduiește noul supercomputer dorit de Vladimir Putin
18:15
Bilanț PNRR Sănătate: unde s-au dus 1,174 miliarde de euro
18:13
Primele două benzinării de pe Autostrada A7 vor fi construite de MOL: Până la finalizarea lor, vor fi amplasate containere provizorii de carburant
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
Un bărbat care numără banii primiți. Pe imagine scrie DIrecția Națională Anticorupție
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
Femeie in maternitate
14:25
Proiectul de lege care schimbă regulile în maternități a fost adoptat: mamele vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice