Muntoasa insulă ionică, Kefalonia te întâmpină cu peisaje de neuitat: începând cu plajele arcuite în jurul lagunelor turcoaz și până la pădurile dese de pini și podgoriile vaste. Tot aici, gurmanzii pot încerca delicioase preparate din carne de iepure, miel, capră sau pește, alături de vinuri nobile foarte dulci.

Obiective devenite simboluri ale insulei

Orice sejur în Kefalonia trebuie să includă vizitarea Grotei Melissani, cu al său lac subteran, aflată în munți aproape de localitate Sami. Poți ajunge la ea abia după ce traversezi un culoar strâmt săpat în rocă, în capătul căruia se întrevede minunea cu apă azurie. Potrivit mitologiei, peștera s-a format după ce nimfa Melissanthe s-a aruncat în gol din dragoste pentru Zeul Pan, care i-a refuzat iubirea. Străbate lacul cu apă salmastră cu bărcuța, alături de un gondolier care îți va spune povestea locului.

În zona Haliotata, pe drumul ce duce spre Argostoli, se întinde spectaculoasa Drogarati. Această peșteră are o vechime de milioane de ani, aspect certificat datorită numeroaselor stalagmite și stalactite aurii ce decorează pereții tociți de vreme. Drogarati coboară până la 20 de metri adâncime, iar sala imensă servește ca locație pentru concertele de muzică simfonică datorită acusticii excelente.

Cel mai mare punct de atracție ale insulei Kefalonia este încântătoarea plajă Myrtos – inclusă în mai multe topuri internaționale și premiată cu ”Steag Albastru” pentru curățenie, calitatea nisipului și apele cristaline. Fâșia de nisip albă ca neaua se arcuiește ca o semilună în jurul unui munte de calcar, de pe care sportivii obișnuiesc să facă salturi cu parapanta.

Orașe pastelate de explorat la pas

La circa 36 de km distanță de capitala Argostoli, în jurul unui golf ca smaraldul al Mării Ionice se arcuiește pastelatul Assos. Orășelul boem este dominat de fortăreață Assos ridicată în 1584 de către venețieni, cu scopul de a apăra satul de atacurile tot mai frecvente ale piraților.

Într-un tur al insulei Kefalonia ai posibilitatea să descoperi și singurul sat de pe insulă care a rezistat cutremurului din 1953. Fiskardo se află în nordul cel muntos, pe o colină dantelată cu pini și măslini, iar viluțele neoclasice venețiene au fost ridicate în formă de amfiteatru. Acesta este locul preferat al artiștilor în căutare de relaxare pe plajele cu pietricele argintii. Portul pitoresc, plin de vase de croaziere și bărcuțe tradiționale, este un excelent punct de plecare spre insula Lefkada sau alte locuri din Marea Ionică.

Alege un sejur în Kefalonia, de la Europa Travel care împreună cu EOT (Greek National Tourism Organisation) desfășoară o amplă campanie de promovare turistică a principalelor destinații și atracții din Grecia. Turoperatorul din România te întâmpină cu o paletă extinsă de destinații în vechea Eladă, în locuri populare precum Corfu, Skiathos, Evia, Lefkada, Kefalonia sau Thassos, la tarife accesibile și servicii excelente.

Sursa foto: arhiva EOT

Oferte de vacanta Insula Kefalonia

Hotel Kalypso 2*+ – Poros – tarife de la 164 Euro + 339 Lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.