Pâcla artistică din tablourile impresioniste ale lui Monet sau Turner era de fapt poluare atmosferică, spune un nou studiu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cercetătorii au descoperit că aproximativ 61% din cazurile în care au observat o modificare a contrastului din picturi au fost în mare parte corelate cu creșterea concentrațiilor de dioxid de sulf din perioada Revoluției Industriale în care au trăit Claude Monet și J.M.W. Turner, scrie Washington Post.
Un nou studiu care a analizat schimbările de stil și culoare în aproape 100 de tablouri ale lui Claude Monet și Joseph Mallord William Turner, cunoscuți pentru picturile lor impresioniste, a constatat că, pe măsură ce poluarea industrială a aerului a crescut de-a lungul carierei celor doi, cerul din lucrările lor a devenit și el mai cețos.
Cei doi pictori au trăit în timpul Revoluției Industriale din Europa de Vest, în secolele XVIII și XIX.
„Pictorii impresioniști sunt cunoscuți ca fiind extrem de sensibili la schimbările de lumină și la schimbările din mediul înconjurător”, a declarat Anna Lea Albright, cercetătoare în domeniul atmosferic, autoarea principală a studiului publicat în revista Academiei de Științe a SUA, Proceedings of the National Academy of Sciences.
„Este logic ca ei să fie foarte sensibili nu doar la schimbările naturale din mediul înconjurător, ci și la schimbările provocate de om”, a spus ea, potrivit Washington Post.
Începutul Revoluției Industriale a transformat viețile oamenilor, dar și cerul din Londra sau Paris, orașele natale ale pictorilor, într-un fel fără precedent. Fabricile care ardeau cărbune, spre exemplu, au sporit oportunitățile de angajare, dar au întunecat atmosfera cu poluanți dăunători, cum ar fi dioxidul de sulf.
O mare parte din acest proces a fost evidentă în Regatul Unit, care a generat aproape jumătate din emisiile globale de dioxid de sulf între 1800 și 1850.
Londra a generat aproximativ 10% din emisiile din Regatul Unit. Parisul s-a industrializat mai lent, dar a înregistrat totuși creșteri notabile ale dioxidului de sulf în atmosferă după 1850.
Poluanții atmosferici pot modifica puternic peisajele în moduri perfect vizibile cu ochiul liber.
Aerosolii pot absorbi și totodată pot împrăștia radiațiile solare, iar acest proces scade contrastul dintre obiectele diferite. De asemenea, aerosolii împrăștie lumina vizibilă, ceea ce generează nuanțe mai albe și o lumină mai intensă în timpul zilei, scrie Washington Post.
Turner, unul dintre cei mai prolifici pictori britanici, a fost martor direct la evoluțiile dramatice din timpul vieții sale. El s-a născut în epoca navigației, în 1775, și a murit în epoca aburului și a cărbunelui, în 1851.
Într-una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale, „Rain, Steam and Speed - The Great Western Railway” (Ploaie, aburi și viteză - Marea cale ferată din Vest), el a pictat un tren, la acea vreme cea mai recentă minune inginerească, care pare aproape de a trece peste un iepure, cel mai rapid mamifer terestru din Marea Britanie.
Însă detaliile din tablou sunt greu de distins - ceața ascunde o mare parte a imaginii, o subliniere a poluării atmosferice în creștere.
Potrivit studiului, pâcla surprinsă în acest tablou nu a fost o întâmplare sau un incident izolat.
Echipa de cercetători a examinat 60 de tablouri de Turner, din 1796 până în 1850, și 38 de tablouri de Monet, din 1864 până în 1901. Folosind un model matematic, oamenii de știință au analizat cât de clare erau contururile obiectelor în comparație cu fundalul.
De asemenea, ei au analizat intensitatea ceții, prin măsurarea nivelului culorii albe - nuanțele mai albe indicau, în general, o ceață mai intensă.
Cercetătorii au descoperit că aproximativ 61% din cazurile în care au observat o modificare a contrastului din picturi au fost în mare parte corelate cu creșterea concentrațiilor de dioxid de sulf în acea perioadă de timp.
Ei au descoperit de asemenea că nuanțele au devenit mai albe, dar au pus mai puțin accent pe aceste rezultate, deoarece pigmenții din picturi ar fi putut să se estompeze în timp.
Transformările vizuale sunt puternice. În tabloul „Apullia in Search of Appullus”, pe care Turner l-a pictat în 1814, se pot distinge cu ușurință margini mai clare și un cer senin.
În „Rain, Steam and Speed - The Great Western Railway”, pictat 30 de ani mai târziu, domină cerul încețoșat. În acest timp, emisiile de dioxid de sulf au crescut de mai mult de două ori.
Tablourile de la începutul carierei lui Monet diferă, de asemenea, de cele pictate spre sfârșitul acesteia.
Tabloul „Grădină la Sainte-Adresse”, din 1867 contrastează puternic cu seria sa de tablouri „Houses of Parliament”, care a început în jurul anului 1899, când a petrecut câteva luni la Londra.
Echipa de cercetători a evaluat, de asemenea, vizibilitatea și distanța la care un obiect poate fi văzut clar, și a constatat că vizibilitatea în picturile lui Turner înainte de 1830 era în medie de aproximativ 25 de kilometri, dar a scăzut la 10 kilometri după 1830.
În câteva dintre picturile lui Monet de pe Charing Cross Bridge, cel mai îndepărtat obiect vizibil a fost estimat ca fiind la aproximativ un kilometru distanță.
„Impresionismul este adesea plasat în contrast cu realismul, dar rezultatele noastre evidențiază faptul că operele impresioniste ale lui Turner și Monet surprind, de asemenea, o anumită realitate”, a declarat coautorul studiului Peter Huybers, climatolog și profesor la Universitatea Harvard.
„Mai exact, Turner și Monet par să fi arătat în mod realist modul în care lumina soarelui se filtrează prin fum și nori”, a spus el, potrivit Washington Post.
Poate că, ar argumenta unii, stilul artistic al lui Turner și Monet s-a schimbat de-a lungul deceniilor, dând naștere la ceea ce numim acum artă impresionistă.
Dar cercetătorii au analizat, de asemenea, contrastul și intensitatea în alte 18 picturi ale altor patru artiști impresioniști (James Whistler, Gustave Caillebotte, Camille Pissarro și Berthe Morisot) din Londra și Paris. Ei au găsit aceleași rezultate: vizibilitatea în picturi a scăzut pe măsură ce poluarea aerului exterior a crescut.
„Atunci când diferiți artiști sunt expuși la condiții de mediu similare, ei pictează în moduri mai asemănătoare”, a declarat Albright, „chiar dacă acest lucru se întâmplă în momente diferite ale istoriei”.
Studiul a respins, de asemenea, o posibilă teorie conform căreia vederea lui Turner și Monet s-ar fi înrăutățit pe măsură ce pictorii au îmbătrânit, ceea ce le-ar fi putut afecta capacitatea de a picta un peisaj clar.
Turner a pictat obiecte în detaliu clare, în prim-planul tablourilor, reușind în același timp să le estompeze cu succes pe cele din fundal, a spus Albright. De asemenea, Monet nu a dezvoltat cataractă decât la zeci de ani după ce a început picturile sale impresioniste.
În plus, scrisorile lui Monet către soția sa, trimise în timp ce locuia la Londra, oferă dovezi convingătoare că acesta era foarte conștient de schimbările de mediu din jurul său.
În unele scrisori, el chiar deplânge absența noilor industrii, care să-i stârnească creativitatea: „Totul este ca și mort, nu există niciun tren, niciun fum sau vapor, nimic care să stârnească un pic de vervă”.
Istoricul de artă James Rubin, care nu a fost implicat în cercetare, a declarat pentru Washington Post că studiul este fascinant prin prisma analizei pigmenților și a evoluției contururilor neclare în picturi.
„Studiul oferă o bază empirică pentru ceea ce istoricii de artă au observat”, a declarat Rubin, care este profesor emerit de istoria artei la Universitatea Stony Brook, parte a Universității de Stat din New York.
„Acești artiști erau cu siguranță îngrijorați și se aflau într-o perioadă de schimbări atmosferice”, a spus acesta.
Rubin a adăugat că ambii artiști s-au inspirat din schimbările de mediu înconjurătoare, dar cu siguranță din perspective diferite. Turner era în general antimodern, în vreme ce Monet era gata să aplaude modernitatea, a explicat istoricul.
Rubin a explicat că în prezent există un consens cum că tabloul lui Turner „Rain, Steam and Speed - The Great Western Railway” nu este o celebrare a noilor tehnologii.
„Mulți oameni se temeau de viteza cu care puteau călători aceste locomotive - aproximativ 35 de mile pe oră (56 de kilometri/h)” a spus el.
În schimb, Monet se bucură de efectele estetice ale luminii soarelui care se reflectă din nori în aerul poluat și „celebrează spectacolul schimbărilor moderne”, a spus Rubin.
