Palatul de 18 milioane de dolari al lui Serghei Șoigu, prezentat de presa rusă independentă. Domeniul ministrului apărării are 9.000 de metri pătrați

 3 comentarii
Arhiva foto

Fotografii ale interioarelor luxoase din palatul deținut de Serghei Șogu, 68 de ani, ministrul apărării de la Moscova, la Barviha, în cartierul Rubliovka, o suburbie rezidențială a Moscovei, cunoscută drept cea mai scumpă zonă din Rusia, au fost publicate de Agentsvo („Agenția”), portal independent de investigații.

Faptul că „palatul” aparține lui Șoigu a fost confirmat de două persoane din biroul de arhitectură „Leonardo”. De altel, domeniul generalului se află în secțiunea proiectelor finalizate ale firmei.

Fotografiile arată că interioarele casei sunt realizate în principal din lemn. În centrul livingului se află un șemineu masiv. Pe mobilier se observă statuete ale lui Buddha.

Casa, 14 camere, dotată cu bibliotecă, cinema și sală de biliard, are două piscine, dintre care una mare, de aproximativ 20 de metri lungime.

Palatul, în stil tuvan, care seamănă cu o pagodă, a fost evaluat la 18 milioane de dolari. Potrivit FBK, Fundația Anticorupție a opozantului rus Alexei Navalnîi, suprafața totală a domeniului lui Șoigu din Barviha este de 9.000 de metri pătrați.

Fotografii ale exteriorului palatului au fost difuzate încă din 2015 de Fundația Anticorupție a opozantului rus Alexei Navalnîi, într-o investigație privind casele familiei lui Șoigu

De la sfârșitul anilor ’90, oligarhii ruși și-au construit vile private de lux în Barviha. Cartierul rezidențial se află într-o zonă supranumită Rubliovka, un mozaic de reşedinţe de elită situate în pădurile de pini din vestul capitalei, pe malul sudic al râului Moscova, unde preţurile la imobiliare sunt printre cele mai ridicate din lume.

În Rubliovka dețin reședințe luxoase inclusiv președintele Vladimir Putin, șeful Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev sau premierul Mihail Mişustin.

  • Pe 30 mai, Ministerul rus al Apărării a declarat că apărarea antiaeriană a distrus opt drone utilizate într-un atac deasupra districtului Odinţovski, care include şi Rubliovka, pe care l-a atribuit Ucrainei.

Pe 26 iunie, presa rusă de stat a prezentat „prima apariție”, rămasă și singura, a lui Serghei Șoigu după rebeliunea militară condusă de Evgheni Prigojin din 23 și 24 iunie, o „vizită de lucru” la postul de comandă al Grupului de Forțe Vest, din zona „operațiunii militare speciale” din Ucraina.

Experiții occidentali s-au îndoit de autenticitatea filmării, despre care au spus că a fost realizată în regiunea Belgorod, la circa 40 de kilometri de granița cu Ucraina și că este „o conservă”.

După ce Prigojin le-a ordonat trupelor sale - ajunse sâmbătă aproape Moscova - să se retragă la bazele temporare din Ucraina, afirmând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc, Kremlinul a anunţat că şeful Wagner va părăsi Rusia către Belarus, iar dosarul deschis de FSB împotriva lui, pentru „instigare la revoltă armată”, a fost clasat. Unul dintre scopurile declarate ale șefului grupării de mercenari au fost demisia lui Șoigu.

Foto: FBK

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 29.06.2023, 17:08

    Se spune că Mazavalt spală acolo tronul regal din baie.

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 29.06.2023, 17:59

    Exclus! Este in Tarile de jos conform declaratiei pe propria raspundere:)). Dar nu stiu ce fac ceilalti?!?

  • Avatar comentarii

    Jumbo 30.06.2023, 10:19

    Cw mizerie de bani, 18 milioane ?. Trebuia sa l intrebe pe bideu-irak cum se face TRAFIC DE INFLUENTA(pardon, ei le numesc afaceri sau libby?) in ucraina si Romanika slugoiului lor klaus, PT SUTE DE MILIOANE SPAGA. ANUAL. Slava Ucraina ???

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!