Palatul Elisabeta din București va fi deschis pentru vizitatori, începând de joi, 23 iulie. Clădirea istorică, unde Regele Mihai I a fost obligat de comuniști să semneze actul de abdicare pe 30 decembrie 1947, va putea fi vizitată până pe 20 septembrie 2020.
Cuprins:
Potrivit Casei Regale, Palatul Elisabeta din Șoseaua Kiseleff nr. 28 va fi deschis în zilele de joi, vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10:00-13:00 şi 14:00-17:00.
Vizita se face în grupuri mici, iar cei interesaţi se pot prezenta direct la poarta de intrare a palatului, fără să aibă nevoie de rezervare prealabilă.
Accesul se va face pe bază de bilete, cumpărate la intrare.
Tarif pentru fotografieri profesionale: 1.000 lei/oră.
Tarif pentru filmare profesională: 2.500 lei/oră.
Sumele rezultate din vânzarea biletelor vor fi folosite de Asociația Casa Majestății Sale exclusiv pentru proiecte cu caracter social și de educație, a informat Casa Regală.
Vizitatorii vor avea acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I și Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestății Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură și Sufrageria Mare.
De asemenea, va fi permis accesul pe Platforma cu Lei și în grădina Palatului, acolo unde are loc în fiecare an Garden Party și unde se află ”Memorialul Copacilor”, care cuprinde arbori plantați de personalitățile regale și șefii de Stat care au vizitat palatul, din anul 2001 încoace.
Vor fi expuse uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecția de costume populare a Reginei Elena, decorații și ordine regale, Colecția Regală de Artă Contemporană, portretele regilor și reginelor României din toate generațiile, precum și masa din Sufrageria Mare, pregătită pentru dineurile oficiale.