Un raport al Departamentului pentru Comerț dezvăluie că  12% din adulţi spun că nu au ajuns să mănânce „uneori” sau „des” luna trecută.

Potrivit unui sondaj Brookings Institution, aproape 10% din mamele copiilor sub cinci ani au declarat că aceştia au suferit de foame la un moment dat în octombrie şi noiembrie.

Anul acesta, circa 50 de milioane de oameni vor fi consideraţi ca fiind într-o situaţie de nesiguranţă alimentară. Dintre aceștia, aproape 17 milioane sunt copii, precizează organizația de caritate Feeding America.

„Putem spune că insecuritatea alimentară este în prezent cea mai ridicată înregistrată vreodată în epoca modernă”, a declarat pentru AFP Lauren Bauer, responsabilă cu studiile economice în cadrul Brookings Institution.

Cifrele sunt şocante pentru cea mai mare economie a lumii şi unul din principalii donatori de ajutoare alimentare către alte ţări.

„Alimentaţia şi agricultura reprezintă aproximativ 20% din economia SUA, dar 100% din oameni mănâncă”,  precizează Chloe Waterman, manager de program al grupului de advocacy Friends of the Earth.

Pandemia care s-a declanșat în luna martie a acestui an a dus la închiderea companiilor, efectul fiind un şomaj masiv şi o recesiune economică profundă.

Şcolile s-au închis şi astfel cei mai săraci copii nu au mai avut acces la mese gratuite. Totodată, părinții cu venituri mici au fost afectați din cauza deficitului de mărfuri din supermarketuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.