Vizita privată a suveranului pontif a durat 45 de minute, iar Papa Francisc a fost însoțit de experți de la Vatican, care i-au ilustrat istoria cimitirului subteran pe care, în mod "incredibil", niciun papă nu îl vizitase până acum, precizează principalul cotidian roman, informează Agerpres.
Papa Francisc este primul suveran pontif din istoria Bisericii care a decis să viziteze monumentele funerare de la Vatican, care se află sub Bazilica Sfântul Petru.
Suveranul pontif s-a rugat în fața mormântului Sfântului Petru și a declarat că acest lucru a reprezentat pentru el "un moment de profundă emoție", se arată într-un comunicat difuzat luni de purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele iezuit Federico Lombardi. Papa Francisc a mai vizitat cavoul de la Vatican și toate mormintele papilor din secolul trecut, a mai precizat părintele Lombardi.
Zeci de mii de credincioși și turiști se adunaseră luni în Piața Sfântul Petru de la Vatican pentru a-l asculta din nou pe papa Francisc.