Rudele celor care și-au dat viața pentru alții, în război, vorbesc publicului din România despre ei: „Mama m-a acoperit cu corpul ei, la bombardament”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Jurnaliștii platformei Memorial din Ucraina în colaborare cu Marin Gherman, jurnalist Libertatea, au discutat cu rudele și prietenii celor care au murit, pentru ca alte vieți să fie salvate, în războiul de zece luni din statul vecin.
Cuprins:
- Mamă și fiică, prietene cele mai bune
- Și-a acoperit fata cu propriul trup și a murit
- „Mama îmi citește din ceruri mesajele”
- Oleksii s-a înscris în unitatea de apărare teritorială
- A murit salvând viața unui polițist rănit
- „Viața fără Oleksii este un chin”
- Un cuplu de pensionari din Bucha
- Pensionarii au încercat să-i salveze viața unei tinere
- „Părinții mei nu puteau să nu ajute”
- Iulia Trofimenko, 42 de ani, din regiunea Herson, și-a acoperit fiica cu propriul trup în timpul unui bombardament de artilerie în martie. A murit.
- Oleksii Demontovici, 37 de ani, din regiunea Cernigov, a fost ucis când încerca să-i salveze viața unui polițist ucrainean rănit.
- Victor și Natalia Mazoh, din Bucha, regiunea Kiev, au fost împușcați de militarii ruși când salvau o tânără.
- Niciunul dintre ei nu a vrut să devină erou. Iulia visa să-și vadă fiica măritată, Oleksii se gândea cum să petreacă mai mult timp cu copiii săi, iar Victor și Natalia erau deja la pensie, așteptând reîntâlnirea cu nepoții. Toți însă și-au dat viața, salvându-i pe alții.
Proiectul „Memorial: uciși de Rusia” este realizat de o echipă de jurnaliști, cercetători și voluntari care se ocupă de poveștile triste de război, de aflarea istoriilor de viață ale oamenilor uciși de Rusia în Ucraina. Scopul proiectului este de a reaminti publicului că bătrânii, copiii, femeile și bărbații care nu mai sunt printre noi aveau vieți obișnuite, planuri de concedii, studii, își doreau familii sau cariere, dar războiul le-a frânt toate acestea.
Mamă și fiică, prietene cele mai bune
Ana Trofimenko are 23 de ani și își aduce aminte de prietenia pe care o avea cu mama ei, Iulia, care avea 42 de ani când și-a pierdut viața.
„Eram foarte apropiată de mama, îmi spunea tot timpul să nu am frică de nimic, să fiu puternică”, povestește Ana pentru Libertatea.
Iulia Trofimenko locuia în regiunea Herson, se ocupa de agricultură în satul Kalinivske și își iubea fiica foarte mult. Familia lor era foarte unită.
Și-a acoperit fata cu propriul trup și a murit
Când a început războiul, Iulia i-a primit în casa sa pe foarte mulți locuitori ai Hersonului. Tot în casa ei s-au mutat și sora ei, împreună cu soțul, care avea nevoie de medicamente. Cu toate că Hersonul era ocupat de ruși, Iulia a vrut să plece la farmacia din oraș. Și nimeni nu a putut s-o oprească.
În ultimul moment, a ieșit din casă și fiica ei, Ana, care nu a vrut să-și lase mama singură. S-au așezat la o coadă interminabilă la intrarea în farmacie.
La un moment dat, zona respectivă a început să fie bombardată. După o serie de bubuituri și explozii, mama și fiica au căzut la pământ. Iulia și-a acoperit cu trupul său fiica.
„Mama m-a acoperit. S-a făcut întuneric în fața ochilor. Când m-am trezit, am văzut-o pe mama. Era cu ochii deschiși, dar privea în gol. Am început să plâng, să strig, dar ea nu răspundea”, își aduce aminte Ana cele mai groaznice clipe din viața ei.
Ana a târât-o pe Iulia într-un subsol din apropiere, unde se aflau mai mulți soldați ruși. Unul dintre ei i-a arătat Anei un semn - și-a pus mâinile în forma unei cruci. „Am înțeles atunci că mama nu mai este în viață”, povestește fiica Iuliei.
Administrația de ocupație nu-i permitea familiei să o înmormânteze pe Iulia în cimitirul din sat, spunea să o îngroape în curtea casei. Dar, după multe negocieri, Iulia a fost înmormântată în cimitir.
„Mama îmi citește din ceruri mesajele”
Peste câteva zile, tatăl și fiica au hotărât să părăsească regiunea Herson. A fost o decizie corectă. Au revenit acasă abia în noiembrie, când localitatea a fost eliberată de armata ucraineană.
„În casa noastră au locuit rușii. Au furat tot ce era acolo - începând cu bijuterii și terminând cu electrocasnice. Au lăsat după ei o mare dezordine și mizerie”, povestește Ana, care continuă să scrie zilnic pe Facebook amintiri despre mama sa.
Oleksii s-a înscris în unitatea de apărare teritorială
Oleksii Demontovici locuia în satul Kiinka din regiunea Cernigov. A lucrat ca bucătar și constructor. Avea doi copii pe care visa să-i vadă mari, la casele lor. Cu Ana, fiica lui, făcea zilnic temele la engleză, cu Daniel mergea deseori la pescuit.
Când a început războiul, Oleksii s-a înscris în unitatea de apărare teritorială a regiunii. Patrula localitatea natală, se implica în diverse activități ale armatei.
La sfârșitul lunii februarie localitatea Kiinka din regiunea Cernigov a fost încercuită și bombardată cu armament interzis de convențiile internaționale. Mulți civili au fost răniți. Lângă un pod din sat mai multe persoane au nimerit sub focul de artilerie, unii au supraviețuit, dar nu mai puteau să se miște, să găsească adăpost.
A murit salvând viața unui polițist rănit
Oleksii Demontovici nu a stat prea mult pe gânduri. Și-a lăsat copiii și soția acasă și s-a dus să-i ajute pe consătenii lui.
A încercat să salveze un polițist, dar mașina acestuia nu putea fi pornită. Din senin, un alt bombardament s-a lăsat peste oamenii deja speriați și răniți.
Lilia, soția lui Oleksii, a văzut pe fereastra casei sale cum un fragment de bombă a căzut peste mașina în care se afla soțul ei. Bărbatul a murit. Polițistul, care nu se mai afla în mașină, a scăpat cu viață.
„De ce a alergat să-l ajute pe un rănit?”, se întreabă retoric Lila.
Tot ea răspunde: „El altfel nu ar fi putut, îi ajuta pe toți. Nu putea să fie indiferent”.
„Viața fără Oleksii este un chin”
Lilia și copiii cred și acum că trăiesc un coșmar, din care se vor trezi, iar Oleksii va fi, de fapt, în viață. Zeci de case din localitate au fost șterse de pe fața pământului, în bombardamentele acestui război.
„Viața familiei fără Oleksii este un chin”, spune îndurerată Lilia.
Trauma războiului i-a amprentat puternic copiii. „Au ajuns să fie închiși în ei”.
„Fetița îl sună pe telefon și îi scrie SMS-uri tatălui. Nu îi vine să creadă că este mort”, mărturisește soția lui Oleksii.
Un cuplu de pensionari din Bucha
Victor și Natalia Mazoha erau doi pensionari. Au lucrat în construcții și comerț. Locuiau la Bucha, din regiunea Kiev, și visau să se întâlnească tot mai des cu nepoții.
Când a început războiul, cuplul a luat decizia să rămână acasă. „Tata era convins că războiul se va încheia rapid și Bucha nu va fi atinsă, iar mama spunea că nu poate să lase pisicile acasă”, povestește pentru Libertatea fiica lor, Iulia Mazoha.
Ea nu a reușit să-i convingă pe părinții săi să părăsească orașul și a plecat disperată din Bucha. Pe 17 martie o vecină a sunat-o pe Iulia și i-a spus: „Părinții tăi au fost împușcați de ruși”.
Pensionarii au încercat să-i salveze viața unei tinere
Pe 16 martie un soldat rus a adus-o în localitate pe Carina Erșova, o persoană strămutată din Donbas, acuzată de colaborare cu Kievul. Natalia era în curte și a văzut-o pe Carina plină de sânge. Vecinii Iuliei povestesc că tânăra a fost torturată și rănită. Natalia Mazoha i-a oferit pe loc primul ajutor Carinei. A ieșit din casă, să ajute, și soțul ei, cu spirt și vată.
Martor la aceste scene a fost un soldat rus, din casa vecină, care a tras pur și simplu în ei. Și i-a ucis pe loc.
Rușii au adus apoi în curtea familiei mai multe tancuri, au distrus gardul și au stat acolo câteva zile. Trupurile neînsuflețite ale soților Mazoha au rămas afară.
Peste câteva zile militarii ruși au plecat, iar Natalia a fost găsită moartă lângă Carina. Victor a fost împușcat la intrarea în casă.
Administrația de ocupație le-a permis locuitorilor orașului Bucha să-i îngroape pe cei trei într-o tranșee de tancuri. Ei au fost exhumați ulterior, după ce orașul Bucha a fost eliberat de armata ucraineană.
„Părinții mei nu puteau să nu ajute”
Iulia povestește despre părinții săi ca despre niște icoane sfinte. „Ei nu ar fi putut proceda altfel, mai ales dacă vorbim despre o persoană rănită. Mama mea tot timpul sărea în ajutor. Principiul ei de viață era să-i ajute pe cei din jur”, subliniză Iulia.
În familia ei, Victor și Natalia sunt eroi care au plecat la ceruri. „Tata îi adora pe nepoți. Era cel mai bun tată și bunic din lume”, povestește suspinând adânc Iulia.
Din păcate, continuă ea, „lumea rusă” le-a luat viața părinților ei, care „aveau încă mult bine de oferit celor din jur”.
