În luna octombrie, premierul Viorica Dăncilă a fost convocată în Parlamentul European pentru a vorbi despre situația din țara noastră. După aceea, europarlamentarii urmează să voteze o rezoluție privind situația România.
După ce, miercuri, s-a votat demararea procedurilor pentru aplicarea Articolului 7 împotriva Ungariei, europarlamentarii vor vota, în octombrie, o rezoluție și în privința României.
La dezbaterea rezoluției va fi invitată să participe premierul Viorica Dăncilă, iar la votul din Parlamentul European va avea o intervenție președintele Klaus Iohannis, scrie Digi 24.
Anunțul referitor la dezbaterea situației din România a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan. Tot el a anunțat și că Viorica Dăncilă va fi invitată la dezbaterea de la începutul lunii octombrie.
"Avem noutăți despre dezbaterea privind situația din România care va avea loc în Parlamentul European: dezbaterea în plen va avea loc în prima sesiune plenară din luna octombrie (1-4 octombrie).
Parlamentul European va adopta o rezoluție despre situatia din România în cea de-a doua sesiune plenară din luna octombrie (22-25 octombrie).
Prim-ministrul Guvernului României va fi invitat la dezbaterea de la începutul lunii octombrie", a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.