Aleșii pleacă în vacanță, dar nu au rezolvat legea grațierii și nici modificările la Codurile penale

Comentează
Aleșii au activitate în teritoriu până marți

Aleșii intră în vacanță, până la 1 septembrie, dar rămân cu câteva restanțe pe toamnă: legea grațierii colective și modificările la Codurile penale. Nu toți parlamentarii vor pleca, însă, în concediu. Membrii comisiei de anchetă privind prezidențialele din 2009 vor lucra toată vara. 

Unul dintre proiectele de lege care au stat mult timp în dezbatere, în Senat este legea grațierii colective.  Aceasta a trecut tacit de această Cameră, deși senatorii din comisia juridică îi aduseseră mai multe amendamente și a ajuns la Camera Deputaților. Deputații nu au mai avut timp, însă, să înceapă discuțiile pe proiect. Retragerea sprijinului politic Guvernului Grindeanu, și depunerea moțiunii de cenzură a dat peste cap activitatea din ambele Camere.

Președintele comisiei juridice, Eugen Nicolicea a anunțat că legea grațierii coletice va fi dezvbătută abia în sesiunea de toamnă a Parlamentului.

Nici modificările la Codurile Penale, anunțate în mai multe rânduri de ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu au ajuns în Parlament. La minister se lucrează încp la proiect, după că a fost în dezbatere publică mai mult timp și urmează să fie depus în Parlament cel mai probabil tot după luna septembrie.

Legea salarizării unice și mai multe proiecte prin care s-au mărit salariile unor categorii, printre care și primarii,  succesul primei sesiuni parlamentare

Aleșii au început în forță munca în Legislativ. Ce-i drept, actuala coaliție PSD-ALDE, a putut să își impună proiectele fără mari eforturi, cu ajutorul UDMR dar și al minorităților. Cu o majoritate lejeră, un proiect al lui Liviu Dragnea, de eliminare a 102 taxe nefiscale, a trecut pe repede înainte, prin ambele Camere. Au urmat apoi și măriri de salarii, pentru mai multe categorii de personal, din sănatate, educație, administrație, cultură, armată, care au culminat cu un amendament care a mărit salariile aleșilor locali cu 30%, începând cu 1 aprilie. Și polițiștii și funcționari din sistemul administrației penitenciarelor au primit salarii mărite, tot cu 30%, în urma votului deputaților.

Legea salarizării unice a fost, însă, cea mai mare realizare a Parlamentului și a partidelor aflate la guvernare, mai ales că a fost și promulgată de președintele Klaus Iohannis, astfel că va intra în vigoare începând cu 1 iulie.

Salariile profesorilor și medicilor nu cresc de la 1 iulie, ci de la 1 ianuarie 2018, dar indemnizațiile parlamentarilor vor crește, ca și cele ale demnitarilor din stat, de la președinte la șeful Guvernului și președinții celor două Camere. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
MONDEN
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
15:57
Israelul va închide consulatul Marii Britanii din Ierusalim. De ce nu se opune Donald Trump noilor sancțiuni
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală