Parlamentul moldovenesc a adoptat prima strategie de securitate din ultimii 12 ani, Rusia este considerată o ameninţare. Reacţia Moscovei

 17 comentarii

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a salutat sâmbătă, 16 decembrie, adoptarea de către parlament a unei noi strategii de securitate naţională, prima după 12 ani, care solicită ancorarea ţării alături de aliaţii săi occidentali şi identifică Rusia drept o ameninţare, relatează agenția Reuters, preluată de News.ro.

Pentru aprobarea Strategiei de Securitate Naţională a Republicii Moldova au votat 59 de deputaţi, notează portalul oficial parlament.md. Ultima strategie de securitate națională a fost adoptată în anul 2011. Ulterior, în 2016, a fost elaborat un nou proiect, însă acesta nu a fost adoptat de Parlament.

Membrii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) din care provine Maia Sandu deţin majoritatea în Parlamentul Republicii Moldova, care a adoptat, vineri, strategia axată pe legături mai strânse cu UE, cu România, Statele Unite şi NATO.

Însă Moldova urmează să îşi păstreze statutul de „neutralitate” prevăzut în Constituţia sa şi, spre deosebire de Ucraina, nu doreşte să devină membră a NATO.

În document se spune că noua strategie este „vitală în actualul context geopolitic pentru a limita riscurile cu care se confruntă Republica Moldova”.

„Este clar că în viitorul apropiat Federaţia Rusă nu va renunţa la acţiunile sale ostile împotriva Moldovei, se arată în document. Prin urmare, trebuie să învăţăm să trăim în condiţiile unui război hibrid prelungit şi de intensitate ridicată”.

Maia Sandu a postat mesajul pe Facebook la două zile după ce Uniunea Europeană a acceptat să deschidă negocieri de aderare atât cu Republica Moldova, cât şi cu Ucraina vecină, la mai bine de 21 de luni de la startul agresiunii la scară largă a Rusiei în Ucraina.

Maia Sandu a denunţat invazia Rusiei în Ucraina şi a acuzat Moscova că a pus la cale o lovitură de stat pentru a o înlătura de la putere. Ea a declarat că noua strategie de securitate subliniază „principalele ameninţări” cu care se confruntă Republica Moldova şi arată cum să le „contracareze eficient”.

Există două ameninţări principale la adresa securităţii noastre naţionale - politica agresivă a Federaţiei Ruse împotriva ţării noastre în ansamblu şi corupţia adânc înrădăcinată în Moldova.

Maria Zaharova: „Document rusofob”

Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a denunţat documentul ca fiind „rusofob”, afirmând că Moscova a respectat întotdeauna interesele Moldovei.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a luat în derâdere decizia UE de a lansa negocieri de aderare cu Ucraina şi Moldova, spunând că niciuna dintre aceste ţări nu îndeplineşte criteriile de aderare ale blocului.

Strategia de securitate naţională a Republicii Moldova, iniţiată de preşedinta Maia Sandu, va fi în vigoare timp de 6 ani şi va deveni baza pentru alte iniţiative în acest domeniu.

Foto: Facebook Maia Sandu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (17)
  • Avatar comentarii

    bituca 17.12.2023, 10:37

    E clar ca Rusia e o amenintare pentru toate statele lumii.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 17.12.2023, 10:43

    Curajoasă Maia Sandu! Sunt pași importanți pentru,,normalitate,, și suveranitate!

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 17.12.2023, 10:54

    Sa speram ca nu pățesc și ei ca Ucraina.

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 17.12.2023, 11:18

    Fac rămășag, cu oricine ca, Moldova urmează după Ucraina și, dacă România se aliază cu Moldova din " fraternitatea imaginară", urmează și România. Ce nu ne povestesc trusturile media, din Ro. ca aceste planuri exista deja de 20 de ani, puse bine la punct de Rusia.

  • Avatar comentarii

    durban22 17.12.2023, 13:33

    In prag de sarbatori de iarna , MAIA SANDU ,face declaratii cam curajoase ,in felul ca se cam joaca cu focul !!.

ALTE ȘTIRI
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
MONDEN
Liam Neeson și Stella Stocker FOTO: Profimedia
16:05
Liam Neeson, surprins ținându-se de mână cu Stella Stocker pe covorul roșu. Au jucat împreună în trei filme
Nick Radoi și Madalina Apostol formau un cuplu de mai mulți ani
15:40
Nick Rădoi, primele declarații după ce s-a întors în România pentru înmormântarea Madalinei Apostol. „De fiecare dată când își revenea, îi părea rău”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
16:13
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după violențele din timpul protestului din Piața Victoriei. Soluțiile propuse de Guvern pentru problemele fermierilor
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), încruntat, face o declarație de presă în timp ce se îndreaptă spre Palatul Cotroceni pentru a-și depune demisia din funcția de prim-ministru la președintele României, 5 mai 2025.
15:00
Guvernul Ciolacu a scos 1,6 miliarde de lei din Fondul de urgență ca să acopere gaura de la pensii, arată raportul Curții de Conturi
Ultimele știri
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
16:31
Un bărbat a crezut timp de trei ani că are o relație cu Céline Dion. Cum a fost înșelat de escroci cu peste 10.000 de euro
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene / Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate / Reacția premierului Ilie Bolojan
16:30
Anunț istoric al Pentagonului: armele secrete lansate deja de SUA pe orbita Pământului și viitorul războiului spațial
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
O văduvă a făcut o descoperire uluitoare în propria casă o comoară de aur ascunsă într-o cutie veche de biscuiți.Sursă foto: Lay'sAuctioneersBNPS.
16:05
O văduvă a găsit o comoară într-o cutie veche de biscuiți. Ce ascunsese soțul ei în urmă cu 50 de ani
O pictură vândută cu peste 200.000 de euro la licitație fusese cumpărată cu 86 de euro. Sursă foto: X/End3of6Days9 (Helen) 🇺🇸.
15:27
O pictură cumpărată cu doar 86 de euro de o femeie în urmă cu 60 de ani a fost vândută la licitație cu peste 200.000 de euro
Un aranjament de citrice, bicarbonat, oțet, perii din lemn și o lavetă pe o suprafață de bucătărie.
14:53
Cum să scapi de mirosurile neplăcute din bucătărie folosind doar ce ai prin casă
Patru bărbați pozează lângă un ton de 160 de kilograme la festivalul TunIstra din Croația
14:42
Captură spectaculoasă în Croația: un ton roșu de peste 160 de kilograme, doborât după 36 de minute de luptă
O navă de expediție înaintează pe o cale navigabilă îngustă, înconjurată de munți abrupti acoperiți de zăpadă și stânci golașe
14:37
Turiștii români vor putea merge în croaziere polare în Antarctica și Groenlanda, începând de anul viitor. Afacerea de 1.000.000 de euro anunțată de o companie românească
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Cotele Dunării au scăzut semnificativ în septembrie, ajungând sub nivelul din luna precedentă. Sursă foto Shutterstock
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Schiță traseu
Exclusiv
13:00
Proiectul uriaș readus pe masa Europei de oamenii de afaceri din Iași: o „autostradă” de 2.000 km între Marea Neagră și Marea Baltică
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!