Patru muncitori care lucrau la viitorul Centru de legume şi fructe de la Tomnatic, judeţul Timiş, au căzut de pe un planşeu aflat la o înălţime de 6 metri, a transmis ISU Timiș. La fața locului au intervenit elicopterul SMURD şi mai multe ambulanţe.
Apelul la 112 a avut loc vineri, 17 februarie, la ora 13.37. „Am fost solicitaţi să intervenim în urma căderii de la înălţime a 4 persoane, în comuna Tomnatic. La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Staţiei Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD. În sprijin au fost trimise 2 ambulanţe SAJ, dintre care, una cu medic, şi elicopterul SMURD Arad”, a informat ISU Timiş.
Cei patru bărbați, care au vârstele de 27, 35, 44 şi 52 de ani, au căzut de la o înălțime de 6 metri, în timp ce efectuau lucrări la instalaţia de răcire a unei hale, a anunțat și Poliția Timiș. Este vorba despre viitorul Centru de legume şi fructe de la Tomnatic, judeţul Timiş, o investiţie a Consiliului Judeţean Timiș.
În urma căderii, muncitorii au fost găsiţi „conştienţi şi cooperanţi”, dar cu multiple fracturi și au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția a întocmit un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă și efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor accidentului.
Foto ilustrativă: Press Alert