Un avion tractat pe calea de rulare a intrat în coliziune, vineri seară, cu un autobuz pe Aeroportul Internațional Los Angeles. În urma incidentului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, informează ABC News.
Potrivit conducerii aeroportului, în momentul în care a lovit autobuzul, avionul era remorcat de la o poartă până într-o zonă de parcare.
Autobuzul a fost lovit în partea din față, fiind serios avariat, în timp ce pe pistă se putea distinge faptul că avionul a derapat înaintea impactului, potrivit ABC7.com.
După impact, șoferul tractorului remorcher, conducătorul auto și doi pasageri din autobuz au fost transportați la spital, în timp ce singura persoană aflată în avion în momentul impactului - un angajat al aeroportului - a fost tratată la fața locului.
„Le mulțumim partenerilor noștri de la departamentul de pompieri pentru că au răspuns rapid și au tratat pasagerii din autobuz”, a transmis, pe Twitter, conducerea aeroportului din Los Angeles.
Captură video