Patru persoane suspectate că au furat în urmă cu două săptămâni un pistol letal și 24 de cartușe din casa unui fost ofițer SRI au fost aduse la audieri de polițiști în urma unor descinderi făcute joi dimineața, 18 ianuarie, în Ilfov. La percheziții, arma nu a fost găsită, transmite G4media.
„La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii Serviciul de Investigații Criminale Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au desfășurat 6 percheziții la domiciliile a 4 persoane, într-un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Ilfov.
Cei patru suspecți au fost duși la sediul IPJ Ilfov și urmează să fie audiați.
Pistolul, cele 24 de cartușe, dar și mai multe bijuterii au fost furate dintr-un seif în noaptea de 5 spre 6 ianuarie din locuința unui fost ofițer al Serviciului Român de Informații, din Voluntari. Bărbatul era plecat în vacanță în momentul în care hoții au intrat în casa lui și i-au furat arma pentru care avea permis, potrivit informațiilor Observator. După jaf, hoţii au fugit pe câmp şi s-au făcut nevăzuţi.
Realist2023 18.01.2024, 12:19
"Patru suspecti au fost retinuti", caci "prinsi" sunt doar hotii dovediti - chestie de semantica !
Narcisu 18.01.2024, 12:32
Până nu le găsește măcar o probă sau corpul delict,sint doar suspecți ..
Claudea 18.01.2024, 12:52
Au o pista pana la urma. Tot e ceva.
durban22 18.01.2024, 12:58
Deocamdata sant suspecti, altfel arma si cartusele ar fi fost recuperate, daca faptasii adevarati ar fi fost gasiti !.
piciusz 18.01.2024, 13:13
o sa iasa totul la iveala