Paula și Iasmina, elevele de liceu din Sălaj date în urmărire internațională au fost găsite într-un hotel din Oradea, după patru zile

 2 comentarii

Cele două adolescente din Sălaj, date în urmărire europeană după ce au dispărut pe 20 ianuarie, au fost găsite într-un hotel din Oradea, a anunțat Poliția.

Fetele de 16 ani, Paula și Iasmina, sunt eleve la Liceul Ion Agârbiceanu din Jibou și prietene apropiate.

Luni dimineața, una dintre fete și-a sunat familia, spunând că îi iubește, după care și-a închis telefonul.

Poliția a emis o alertă europeană pentru găsirea cele două minore

Părinții au devenit îngrijorați abia la prânz, când nu au mai putut lua legătura cu ele. După căutări zadarnice printre rude și cunoștințe, au alertat autoritățile.

Poliția a emis o alertă europeană pentru cele două minore din Sălaj. După patru zile de investigații intense, Paula și Iasmina au fost localizate și găsite.

„În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sălaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, cu sprijinul unor structuri centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, pe 24 ianuarie, în jurul orei 17:30, cele două minore de 16 ani au fost depistate pe raza municipiului Oradea, judeţul Bihor, într-o unitate de cazare în regim hotelier”, se anunța într-un comunicat de vineri al Poliției Sălaj.

Poliția a identificat persoana care le-a dus pe fete la Oradea

Investigatorii au identificat persoana care le-a transportat pe Paula și pe Iasmina la Oradea, la cererea acestora.

„Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor care au condus la plecarea celor două minore”, a mai precizat IPJ Sălaj.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a clarifica motivele și circumstanțele dispariției adolescentelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    torben 26.01.2025, 15:52

    pentru asa pramati politia nu ar trebui sa intervina .

  • Avatar comentarii

    Elgabri 26.01.2025, 17:55

    Pana in Oradea nu si au gasit handralai ???

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
19:11
Când pornim centrala termică toamna și la ce temperatură trebuie setată pentru facturi mici la gaz
19:09
Bazin de retenție de peste 4.000 mp și park&ride pe Prelungirea Ghencea, din București. Stadiul lucrărilor pe toate tronsoanele
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește