Păunescu era gelos pe fiul său | Bianca, fosta iubită a lui Andrei, dă tot din casa marelui poet | EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto

Andrei Păunescu (45 de ani), fiul lui Adrian Păunescu şi al Constanţei Buzea, este un bărbat care, la fel ca şi tatăl lui, iubeşte femeile. Şi le iubeşte atât de mult, încât nu se poate opri asupra uneia. Aşa a ajuns să aibă, de-a lungul anilor, patru copii cu trei iubite diferite. S-a născut faimos, fiind fiul marelui poet Adrian Păunescu, aşa că nu i-a fost greu să cucerească fetele, uzând de numele tatălui său, care îşi hrănea celebritatea prin cenaclul Flacăra. Şi, la fel ca şi tatăl lui, Andrei a avut multe iubite de-a lungul timpului, unele mediatizate, altele ţinute ascunse. Însă, marea lui iubire a fost, se pare, una: Bianca Anghel Sârbu. Bianca (36 de ani) s-a născut la Reşiţa şi până de curând a fost prezentatoarea emisiunii “Întrecerea mireselor”, difuzată de Euforia TV. În prezent, Bianca joacă la Teatrul Nottara. Aceasta l-a cunoscut pe Andrei Păunescu pe când avea 21 de ani şi era studentă la Actorie. Andrei consumase deja până la ea două iubiri, cea cu Bobby, fosta lui colegă din liceu, care i-a făcut doi copii, şi cea cu Tatiana Stepa, pe care a părăsit-o în momentul în care s-a îndrăgostit de tânăra actriţă.

«Păunescu nu scria niciodată»

“Adrian Păunescu m-a remarcat într-o emisiune la Antena 1. I-a plăcut vocea mea şi mi-a spus să vin să cânt la cenaclul Totuşi iubirea. Acolo l-am cunoscut pe fiul lui, Andrei, şi ne-am îndrăgostit la prima vedere. Păunescu s-a supărat atunci pe Andrei şi i-a spus că el descoperă talente şi fiu-su se culcă cu ele. Nu i-a picat bine relaţia noastră, dar cu timpul s-a obişnuit cu gândul”, ne-a mărturisit Bianca. Pasiunea dintre ei a fost atât de mistuitoare încât, la numai câteva zile din momentul în care s-au cunoscut, Andrei şi-a dus iubita în casa celebrului său tată. Acolo, Bianca a început să observe lucruri surpri n zătoar e . “M-am mutat imediat în vila lui Păunescu din strada Dionisie Lupu. La 35 de ani, Andrei locuia cu tatăl lui, avea o cameră la mansardă. Andrei era sunat de multe ori de părintele lui, care stătea la parter, să coboare ca să-i dicteze nişte versuri, că i-a venit inspiraţia. Păunescu nu scria niciodată, mâna lui dreaptă era Andrei. De multe ori îl chema să joace şah cu el. Iar Andrei era obligat să coboare, chiar dacă deseori se nimerea să-l cheme în timp ce făceam sex”.

«M-a urât că i-am luat fiul!»

Bianca a simţit de multe ori compasiune pentru iubitul ei, în cei cinci ani de relaţie. Părea evident faptul că Andrei trăieşte pentru a-şi mulţumi faimosul tată. “A încercat tot timpul să ajungă la nivelul tatălui său. Însă artistic nu a reuşit. L-a copiat doar la numărul femeilor pe care le-a avut, dar, spre deosebire de Păunescu, Andrei nu a reuşit să fie un mare poet şi nici măcar un bărbat adevărat. Se temea de tatăl lui, era supus”, povesteşte Bianca, rememorând vremurile trăite în strada Dionisie Lupu. Chiar şi aşa, iubirea l-a împins pe Andrei la un gest care l-a scos din minţi pe poet. “Am fost singura femeie pentru care a plecat de acasă, ne-am mutat împreună. Păunescu nu m-a iertat că i-am luat fiul de lângă el şi de atunci nu m-a mai avut la suflet. Într-un fel, m-a urât pentru asta”, a spus Bianca.

«Nu a ratat ocazia să mă înşele»

Despre Andrei, ca bărbat, Bianca nu are amintiri prea plăcute. “M-a iubit atât cât a putut el, însă în toţi aceşti ani nu a ratat ocazia să mă înşele. Nici măcar nu este un bărbat generos. În cinci ani mi-a făcut cadou o singură sticlă cu parfum. Un egoist! Era bun ca amant, însă în pat se gândea doar la el, cum să se satisfacă”.

«Măritată, îl atrăgeam mai mult»

În 2004, sătulă de infidelităţile lui Andrei şi pentru că nu o cerea de soţie, Bianca a decis să se despartă de el. L-a cunoscut pe soţul ei, Marian Sârbu, care mai avusese cinci neveste până la ea. După doar o lună, acesta i-a propus să-i devină soţie şi s-a măritat. “Mă căsătorisem cu Marian şi Andrei nu înceta să mă caute. Şi-a dat seama prea târziu că mă iubea şi că greşise faţă de mine. Voia să divorţez şi să ne căsătorim. Abia acum, când mă pierduse definitiv. Oferta lui însă venea prea târziu. Mi-a spus că sunt marea lui iubire şi că, dacă nu mă mărit cu el, nu se va mai căsători niciodată. După ce a aflat că soţul meu a murit (n.r.- anul trecut), m-a căutat iar, deşi acum are încă un copil cu o fătucă de vreo 20 de ani”, ne-a mărturisit actriţa. Andrei a trăit în umbra tatălui său şi a fost strivit de personalitatea marcantă a poetului, fapt ce i-a dăunat vieţii de cuplu. Nu mai crede în instituţia căsătoriei. “Andrei este burlac convins. Nu se va căsători niciodată. Dacă se va căsători, voi merge la nuntă şi sunt sigură că în momentul în care mă va vedea mă va invita rapid la toaletă pentru o partidă de sex. Aşa este el!”, susţine fără rezerve Bianca.
"Fără tine-i cumplit, Fără tine mi-e greu, De n-ai fi cum eşti, Eu n-aş rămâne eu, Să-mi aduci ierni de iad, Să îmi dai toamne reci Să mă-njuri, să mă cerţi, Dar să nu poţi să pleci.", Andrei Păunescu (poezie pentru Bianca)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală