Medicul ginecolog Ilie Vonica a început afacerile în domeniul farmaceutic în primii ani de după 1990, iar de atunci este considerat unul dintre anteprenorii de succes, unul dintre cei mai puternici de pe piaţa românescă, cu o avere estimată la sfârşitul anului trecut, la 150 – 160 de milioane de euro.
În prezent, Vonica şi soţia sa, Daniela, deţin lanţul de farmacii Reţeta, Spitalul Polisano şi, în plus, derulează o investiţie de 12 milioane de euro într-o fabrică de medicamente pentru terapia cancerului.
Zeci de părinţi din întreaga ţară îl cunosc însă mai bine ca fiind medicul care le-a salvat copiii. Mai exact, Vonica a adus la Spitalul Polisano specialişti din toată Europa care să opereze complet gratuit copii români cu grave malformaţii cardiace.
Fire boemă, pasionată de artă, Ilie Vonica a sponsorizat ani la rând festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, iar dragostea pentru sport a familiei sale s-a materializat în înfiinţarea unui teren de tenis în localitatea Şelimbăr şi unul de minigolf la Cisnădioara.
Cunoscuţilor le e greu să creadă
Toate aceste aspecte i-au făcut pe cunoscuţii familiei Vonica să se cutremure când au aflat că cei doi soţi sunt acuzaţi că prin firmele lor au fost decontate în mod fraudulos peste 1.000 de reţete false, pentru eliberarea unor medicamente necesare celor bolnavi de cancer, cauzând un prejudiciu de peste 1,7 milioane de euro.
Pentru unii - mumă, pentru alţii - ciumă | Cel mai bogat sibian, acuzat că face parte din reţeaua care fura medicamente, e cunoscut ca un mare... filantrop!În acest timp, la farmaciile Reţeta din Sibiu, nimic nu pare să se fi întâmplat. Totul decurge ca şi când Daniela Vonica (foto), cea care conducea farmaciile, ar fi liberă, şi nu arestată preventiv.
“Noi am venit la serviciu, nu avem de-a face cu aşa ceva. Sper să îi dea drumul… Mi-e greu să cred că e adevărat ce se spune”, ne-a declarat sub protecţia anonimatului o farmacistă de la lanţul de farmacii Reţeta, adăugând că nu ar vrea să îşi piardă locul de muncă.
O colegă de-a femeii s-a arătat însă mai puţin încrezătoare în nevinovăţia şefilor săi.
“Dacă a făcut aşa ceva, să nu îi dea drumul! Cum să iei medicamentele muribunzilor?!”, a declarat femeia, mărturisind totuşi că speră să nu rămână pe drumuri după acest scandal, mai ales că salariul e “foarte bun, mai bun decât în alte părţi”.

Nouă acuzaţi din mafia reţetelor, arestaţi pentru 29 de zile

Anchetatorii au strâns laţul în jurul mafiei reţetelor şi au decis să le pună cătuşe celor care au făcut averi de peste 1,7 milioane de euro pe spinarea unor bolnavi de cancer care se stingeau pe paturile de spital.
Medicii Otilia Fănica Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil şi Aristica Smântână Poenaru, de la Secţia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni, Daniela Ioana Vonica, patroana reţelei de farmacii din Sibiu prin care s-au derulat afacerile ilegale, două angajate de-ale sale şi trei persoane care ar fi intermediat achiziţiile de medicamente prin firme – fantomă au primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Judecătorii au luat această decizie în urma reţinerii celor nouă suspecţi în „dosarul reţetelor false”, în cursul zilei de marţi.
Toţi au ajuns, ieri la prânz, în faţa judecătorilor care urmau să decidă dacă îi arestează sau nu. Până la închiderea ediţiei, magistraţii nu dăduseră un verdict.
Pentru unii - mumă, pentru alţii - ciumă | Cel mai bogat sibian, acuzat că face parte din reţeaua care fura medicamente, e cunoscut ca un mare... filantrop!

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie