Penurie de magistrați. 1.045 de dosare îi revin unui judecător, pe an, în instanțele din Suceava

Comentează
Arhiva foto

Sunt probleme mari cu asigurarea judecătorilor la instanțele arondate Curții de Apel Suceava. Încărcătura medie, raportată la volumul cauzelor de soluționat, a ajuns la 1.045 dosare pe judecător, în 2020.

Președintele Curții de Apel Suceava, judecătorul Cristinel Grosu, a atras atenția, în raportul anual de activitate, făcut public luni, 15 februarie, că gradul redus de ocupare a schemei de judecători la toate instanţele arondate periclitează calitatea actului de justiţie, prin dilatarea excesivă a duratei procedurilor.

Potrivit acestuia, dacă în anii anteriori, problema ocupării posturilor de judecători se întâlnea mai ales la nivelul judecătoriilor şi într-o mai mică măsură la nivelul tribunalelor, iar la nivelul Curţii de Apel posturile de judecători erau cvasipermanent ocupate, în anul 2020 situaţia s-a schimbat, devenind o vulnerabilitate pe toate palierele de jurisdicţie.

S-a ajuns la limita de avarie

Președintele Curții de Apel Suceava arată că situaţia cea mai îngrijorătoare este la nivelul judecătoriilor arondate, unele instanţe funcţionând la limita de avarie în ceea ce priveşte ocuparea posturilor de magistrați.

Președintele Curții de Apel Suceava, judecătorul Cristinel Grosu | Foto: stiridinbucovina.ro

Potrivit raportului, la Judecătoria Fălticeni, din schema de 8 posturi, funcţionează un judecător definitiv, aflat în procedura de eliberare din funcţie prin pensionare şi un judecător stagiar. Pentru asigurarea funcţionării judecătoriei, preşedintele Curţii de Apel a delegat doi judecători de la alte instanţe.

Totodată, la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, din schema de 6 posturi, de la 1 ianuarie 2021 funcţionează un judecător definitiv şi un stagiar. Pentru asigurarea continuităţii activităţii a fost delegat încă un judecător definitiv.

Și la Judecătoria Gura Humorului, din schema de 5 posturi sunt ocupate doar 2, ambele de judecători definitivi.

La Judecătoria Botoşani, din schema de 35 de judecători funcţionează efectiv, la această dată, 16 judecători definitivi şi 5 judecători stagiari.

„În condiţiile unei neocupări îngrijorătoare a schemelor de judecători la toate instanţele arondate, soluţia aflată la îndemâna Preşedintelui Curţii de Apel în vederea asigurării funcţionării la parametri optimi a activităţii de judecată, respectiv aceea de a delega judecători între instanţele arondate, cade în desuetudine, orice delegare la o instanţă creând dificultăţi la instanţa de la care judecătorul a fost delegat”, se mai arată în raportul prezentat de președintele Curții de Apel Suceava.

126 de zile, durata medie de rezolvare a cauzelor

Încărcătura medie de dosare la Curtea de Apel Suceava a fost de 424 dosare pe judecător, în timp ce la Tribunalul Suceava aceasta a ajuns la 616 dosare pe judecător. La Tribunalul Botoșani s-a înregistrat o medie de 608 dosare pe judecător.

La judecătoriile din circumscripţia Curţii de Apel Suceava, încărcătura medie, raportată la volumul cauzelor de soluționat, a fost de 1045 dosare pe judecător, iar judecătoriile cu o încărcătură mai mare au fost Judecătoria Suceava cu 1.281 cauze, Judecătoria Gura Humorului cu 1.217 cauze, Judecătoria Dorohoi cu 1.175 cauze, Judecătoria Săveni cu 1.101 cauze și Judecătoria Rădăuți cu 1.071 cauze.

Potrivit raportului anual, activitatea la Curtea de Apel Suceava și instanțele arondate s-a desfășurat fără întreruperi, iar durata de soluționare a cauzelor, de la momentul înregistrării acestora până la redactarea hotărârilor judecătorești, a rămas la un nivel rezonabil, luând în considerare și perioada stării de urgență. S-a înregistrat o creștere medie față de anul 2019, de 3,6 zile, de la 122,4 zile în 2019, la 126 zile în 2020.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!