Miercuri au loc mai multe percheziții în București și în județele Ilfov și Călărași, într-un dosar ce privește evaziunea fiscală cu haine și produse cosmetice, relatează Agerpres.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) precizează, într-un comunicat, că Serviciul Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a pus în executare 25 de mandate de aducere în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi, emise pe numele unor suspecţi cercetaţi într-un dosar de evaziune fiscală.
”În fapt, din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că suspecţii achiziţionau produse vestimentare şi cosmetice, după care le vindeau prin intermediul unor site-uri sau anunţuri, fără a emite documente. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului se ridică la aproximativ 1 milion de lei”, se arată în comunicatul menționat.
DGPMB mai precizează că persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2.