Poliţişti și procurori de la Parchetul Bucureşti fac miercuri dimineață trei percheziţii în București, Ilfov și Prahova într-un dosar penal de evaziune fiscală, transmite Poliția Română.
Potrivit anchetatorilor, două persoane, în perioada 2014 - 2015, ar fi creat o suveică de trei firme pentru a nu plăti taxele și impozitele pentru veniturile obținute din vânzarea mărfurilor importate.
Din cercetări, s-a stabilit că valoarea totală a mărfurilor vândute este de 188.227.360 de lei, prejudiciul produs astfel bugetului general consolidat al statului fiind de aproximativ 13,5 milioane de euro.
„Astfel, în această dimineață, vor fi puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, emise pe numele bănuiților, în vederea depistării și conducerii acestora la audieri. De asemenea, pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost identificate bunurile imobile deținute de persoanele bănuite, urmând a fi instituită măsura sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 66.954.973 de lei”, transmite Poliția Română.