Mai multe percheziții au loc, luni dimineața, în municipiul Urziceni, județul Ialomița, într-un dosar de camătă și șantaj, transmite Poliția Română.
„În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița efectuează 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de camătă”, transmit reprezentanții Poliției Române.
Potrivit autorităților, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 100.000 de lei. În cauză, vor fi puse în executare 3 mandate de aducere.
Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, potrivit legii.
La acțiune, participă luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița și jandarmi din Ialomița.