UPDATE: MAE a transmis pentru Libertatea că este la curent cu problema românilor blocați pe aeroportul din Barcelona. „Se ocupă de această problemă atât Ambasada de la Madrid, cât și consulatul din Barcelona. Căutăm soluții și rute alternative”


Am ajuns în această dimineață, la ora 6, din Mallorca, am reușit să ieșim de acolo, dar se pare că nu ne mai putem întoarce. Suntem la muncă acolo, sunt închise însă toate afacerile pentru cel puțin 30 de zile. Nu mai aveam voie să ieșim din casă, nu mai aveam voie nimic. Am vrut să ne întoarcem acasă.

Unul dintre pasageri, pentru Libertatea:

,, Am o fetiță de 3 săptămâni acasă, înțelegem situația, nu vrem să îmbolnăvim familia. Ne luaserăm chirie pentru două săptămâni, să stăm în carantină, pentru că venim dintr-o zonă galbenă.”

Românii au plecat din insula Mallorca, spre România, cu o escală de 10 ore în Barcelona. De acolo, urmau să plece cu avioane ale unor companii low-cost – unii spre Cluj, alții spre București – în jurul orei 17.30.

Astfel, ar fi ajuns în țară, după ora 18.00, oră de la care sunt suspendate toate zborurile din și către Spania, după cum a anunțat Ministrul de Interne, Marcel Vela, aseară.

,,Nu am știut că se închide spațiul aerian, dar speram să primim un mail de la companiile aeriene, nu trebuiau să ne lase să facem check-in. Nu avem nicio soluție. Ne dau voie să ieșim din aeroport, dar nu avem unde, totul e închis, inclusiv aeroportul, nu avem nici mâncare, doar niște automate.”, mai spune bărbatul.

Oamenii mai susțin că nu au bani să găsească cazare în Barcelona pentru cel puțin două săptămâni. Ei nu înțeleg de ce companiile aeriene au acceptat să îi îmbarce în această dimineață. Pasagerii mai spun că oficialii aeroportului le-au spus că din punctul lor de vedere pot pleca, dar că nu acceptă România zborurile.

Citeşte şi:

Strigătul disperat al unui medic de familie român: „E ca și cum ai trimite ostașul ca în Stalingrad, cu o armă la doi oameni. Unul moare, unul preia arma”

Bolnavii de cancer, externați din spitale și trimiși acasă, speriați și fără soluții. Manager: „Nu îi putem expune la infectarea cu coronavirus”

După ce s-a spus că au divorțat, Reghe rupe tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Anamaria Prodan și Alexa: "Nu mi-a plăcut..."
PARTENERI - GSP.RO
După ce s-a spus că au divorțat, Reghe rupe tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Anamaria Prodan și Alexa: "Nu mi-a plăcut..."
Daciana Sârbu și-a pierdut toată averea. Ce a făcut soția lui Victor Ponta
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Daciana Sârbu și-a pierdut toată averea. Ce a făcut soția lui Victor Ponta
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună
HOROSCOP
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună
RECOMANDĂRI