Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 1.608 solicitări, dintre care 889 urgenţe de cod roşu şi galben, iar 28 de persoane care îşi duc viaţa pe stradă au fost transportate la adăposturi sau chiar la spital, acestea din urmă suferind grav din cauza gerului, explică pentru Libertatea managerul SABIF, dr. Alis Grasu.
„Din cele 1781 de apeluri la 112, din ultimele 24 de ore, la 1608 a fost trimise echipajelor de la SABIF. Din totatul acestor cazuri , 889 au fost urgenţe majore. Dintre acestea, 105 au fost solicitări în locuri publice”, mai spune dr Alis Grasu.
Pentru a face faţă numărului, în creştere de solicitări, a fost suplimentat cu opt numărul de echipaje, astfel că SABIF lucrează cu 60-61 de echipaje. Dar, din păcate maşinile sunt vechi, cu termen de funcţionare depăşit, ceea ce creează probleme, atunci când apar defecţiuni.
„Ce putem spune? Avem oameni care muncesc suplimentar ori de câte ori este nevoie, deşi sunt sub normativ, dar avem şi multe maşini care ne fac probleme. Avem 190 de maşini, iar 210 au fost în service, adică sunt destul de des la reparate. Intră una iese alta şi tot aşa . Apoi, 27 de maşini au fost avariate în accidente rutiere. Este o mare problemă cu parcul auto”, mai spune managerul SABIF.
Legat de patologiile pentru care a fost solicitat ajutorul echipajelor SABIF, managerul spune că, solicitările vizează în aceste zile toate bolile, dar predominant viroze şi gripe.
„Avem solicitări pentru tot felul de boli. Din nefericire, sunt foarte multe cazuri complicate de viroză sau gripă. Spre exemplu, un cardiac, un diabetic sau cu suferinţă renală care face şi gripă, atunci apar complicaţiile, iar pacientul va fi transportul la spital. Oamenii nu înţeleg că, gripa poate da complicaţii severe, chiar letale, mai ales la un pacient cu boli cronice. Sigur, există şi oameni care duc gripa „pe picioare”, dar nu merită să riscăm să ne testăm limitele, pentru că gripa se schimbă de la un sezon la altul şi odată cu asta se modifică şi agresivitatea bolii”, precizează medicul Alis Grasu.
Până acum nu au fost semnalate ambulanțe blocate în trafic.
Vă reamintim că ne aflăm în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.