Pe 23 februarie, Mioara Roman s-a stins din viață la 83 de ani, la azilul unde era îngrijită de mai multă vreme. Aceasta a fost condusă pe ultimul drum luni, 26 februarie, însă marele absent a fost Petre Roman, fostul ei soț.
El nu și-a condus fosta soție, cu care a fost căsătorit timp de mai bine de 30 de ani, pe ultimul drum, a fost doar la priveghiul de duminică, 25 februarie. I-a dus și un ultim omagiu, un buchet de flori albe. „Îmi pare foarte rău că s-a sfârșit, dar în ultima vreme s-a luptat cu o boală grea, foarte grea. Așa cum o știu, nu numai eu, ci foarte mulți oameni, era un om foarte puternic”, spunea el pentru Fanatik despre Mioara Roman.
Mitică Dragomir: „Sunt supărat pe Petre”
Mitică Dragomir, care îl cunoaște de ani de zile pe Petre Roman, a remarcat că acesta a lipsit de la înmormântarea Mioarei Roman și l-a certat public. „Sunt revoltat pentru că am cunoscut-o și pe ea, și pe Petre. Copiii mei au fost prieteni cu copiii lui.
Și mai sunt supărat pe Petre, când mă întâlnesc cu el îi spun: Cum, te duci cu un buchet de flori și nu te duci la înmormântare? Fă-i o coroană cât casa de mare, că nu sărăcești. A fost soția ta 33 de ani, frate! Ați crescut copii împreună! Te duci tu cu un buchet de flori? Ce e asta, fratele meu? Sunt foarte supărat pe el și când mă întâlnesc cu el îi spun”, a declarat Mitică Dragomir, conform Fanatik.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/02/petre-roman-a-venit-sa-isi-ia-ramas-bun-de-la-mioara-roman-4-1-e1708863775991.jpg)
Conform celor prezenți la înmormântarea Mioarei Roman, Petre Roman nu a participat luni deoarece nu și-ar fi dorit să atragă și mai mult atenția asupra sa. Până acum, el nu a confirmat și nici nu a infirmat aceste speculații.
Ce a spus Petre Roman la priveghiul Mioarei Roman. Nu a putut să își vadă fosta soție
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a fost depus duminică, 25 februarie, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Petre Roman s-a numărat printre primii care au mers să își ia rămas bun de la Mioara Roman. Fostul premier al României a venit cu flori albe pentru fosta lui soție, însă nu a dorit să o vadă în sicriu și a plecat după doar 10 minute.
Oana și Catinca, fiicele Mioarei Roman, s-au emoționat când l-au văzut pe Petre Roman la biserică și l-au luat în brațe. Gabriela Lucuțar, cea care s-a ocupat de funeraliile Mioarei Roman, a declarat că fostul politician a ezitat să își vadă fosta soție în coșciug.
„Oana și Catinca s-au bucurat foarte mult că a reușit să vină (n.r. – Petre Roman). Au plâns, s-au îmbrățișat, a fost un moment unic. Capacul este închis. Ea este foarte frumoasă. Domnul Petre Roman nu știa dacă se se uite, să nu se uite, să o privească, și a hotărât ca în acest moment să nu se uite.
Se vedea că e un moment greu pentru dânsul. Așteaptă momentul ca probabil mâine să o vadă, nu cred că era pregătit pentru asta”, a spus Gabriela Lucuțar, cea care s-a ocupat de funeraliile Mioarei Roman, pentru Antena 3.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f366f924d96676ea5b323d5eb86d8bce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d93c82af9728d5f8d1d619ffdfc5e10.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b81f30e4f861de9ec990bd598be48814.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_49f5a968546ef6bc3c5ff1152f097bc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_07507a8e195bdf141b31d2458ef780b0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_789d33ed75c5a5ccc31552bede27aad8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_a1f88b09d509b7acace5b48abfbbe500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0c267bf46dfd7e22305b276fa33a70a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_063bf43f4ec9e210da4a1e08d2e3cd91.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8e51e26c64860b63cbddb51092e97fc9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_12fc7800b04ed74e402691116484ceed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6c3769f748d40f1a580fdfee71b8d75d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f7c0830cee0b2582968da72b12f1faab.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_633d1772e7243b9278dc9beba0109319.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c156aec0b8a45184d6a4144990373958.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dominic-fritz-le-a-cerut-timisorenilor-sa-iasa-la-protest-dupa-decizia-ccr-prin-care-isi-poate-pierde-mandatul-de-primar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dominic-fritz-presedinte-usr-foto-cristian-otopeanu-e1773091470964.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/actorul-bebe-cotimanis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mihai-traistariu-alaturi-de-fratele-lui-constantin-traistariu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ciprian-ciucu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/giorgia-meloni-with-pedro-sanchez--profimedia-1020467259.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/munti-tian-san.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/paris.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vacante-toamna-bagaj-turism-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turbulente-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tanara-cules-capsuni-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rovinari-termocentrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sindicalisti-sanatate-protesteaza-legea-salarizarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/drona-marina-distrusa-langa-neptun-deep-e1787220138202.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/galerie-fc-rapid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/whatsapp-image-2026-08-20-at-16-16-56.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
K476 05.03.2024, 13:53
*** de om. Ea l-a ridicat, a ajuns să și bată joc de o țară întreagă. Să distrugă o economie întreagă și o populație întreagă și nici nu s a uitat la ea nu i a dus nici o coroană de flori nici nimic. ***. Mare vânător.. să împuști animale fără apărare pe domeniile lui Ceaușescu. Halal..
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
cpt.ahab 05.03.2024, 14:39
Acum, serios, ce pretenții să ai de la Petre Neulander?! Fidelitatea și recunoștinta nu fac parte din codul lui genetic. Un personaj deplorabil.
Tibisor 05.03.2024, 20:56
Ce asteptari aveti de la acest vopsit de Roman ? El nu s-a dus la inmormantare ca sa atraga prea multa atentie ?? Egoul si prostia ii atat de mare , incat tot la propria persoana s-a gandit ?? Jenant personaj !
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.