O astfel de mișcare ar reprezenta o schimbare majoră pe câmpul de luptă în regiunea Zaporojie din sud-estul țării, parțial ocupată de ruși, unde linia frontului nu s-a schimbat aproape deloc timp de mai multe luni. Bombardamentele repetate din jurul centralei nucleare au stârnit de nenumărate ori îngrijorări privind riscul producerii unei catastrofe nucleare.

„În ultimele săptămâni primim efectiv informații potrivit cărora au apărut semne că este posibil (ca rușii) să se pregătească să părăsească (centrala)”, a declarat duminică Petro Kotin, șeful Energoatom, la televiziunea națională.

„În primul rând, există un număr foarte mare de relatări în presa rusă potrivit cărora ar merita ca și centrala să fie părăsită și să se predea controlul (acesteia) Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA)”, a spus Kotin, referindu-se la organismul de supraveghere nucleară din cadrul Națiunilor Unite. „Lasă impresia că își fac bagajele și fură tot ce pot”, a adăugat directorul Energoatom.

Rusia și Ucraina, unde a avut loc cel mai grav accident nuclear din lume, la Cernobîl, în 1986, se acuză reciproc, de luni de zile, în mod repetat, că au bombardat complexul de reactoare nucleare de la Zaporojie, care în prezent nu mai produce energie.

REPORTAJ. Lupta pentru ziua de mâine, într-un talcioc din Capitală: „Mi-am păstrat un costum pentru înmormântare”
Recomandări
REPORTAJ. Lupta pentru ziua de mâine, într-un talcioc din Capitală: „Mi-am păstrat un costum pentru înmormântare”

Întrebat dacă nu cumva este prea devreme să se vorbească despre plecarea trupelor ruse de la centrală, Kotin a răspuns: „Este prea devreme. Nu vedem acest lucru acum, dar se pregătesc (să plece)”.

„Tuturor angajaților (ucraineni ai centralei, n.r.) le este interzis să treacă de punctele de control și să se deplaseze pe teritoriul ucrainean (controlat de guvernul de la Kiev, n.r.)”.

Șeful AIEA s-a întâlnit miercuri, pe 23 noiembrie, cu o delegație rusă la Istanbul, pentru a discuta despre crearea unei zone de protecție în jurul centralei, cea mai mare din Europa, în vederea prevenirii unui dezastru nuclear. Centrala nucleară de la Zaporojie obișnuia să furnizeze aproximativ o cincime din energia electrică a Ucrainei.

Agenția rusă de presă RIA, controlată de stat, l-a citat pe ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, la o zi după reuniunea de la Istanbul, spunând că o decizie privind instituirea unei zone de protecție ar trebui luată „destul de repede”.

Luna aceasta, Ucraina a recucerit orașul Herson, situat în sudul țării, și o porțiune de teren de pe malul drept al râului Dnipro, în regiunea Herson, care se află la est de provincia Zaporojie.

Vineri, organismul de supraveghere nucleară din cadrul ONU a anunțat că cele trei centrale nucleare ucrainene de pe teritoriul controlat de guvernul de la Kiev au fost reconectate la rețea, la două zile după ce un val masiv de atacuri cu rachete rusești le-a obligat să se închidă pentru prima dată în ultimii 40 de ani.

Pacienții pentru care spitalul devine casă. Salvat printr-o minune de medicii de la Iași, un bărbat nu are unde să fie externat. „În centrele de stat nu sunt locuri”
Recomandări
Pacienții pentru care spitalul devine casă. Salvat printr-o minune de medicii de la Iași, un bărbat nu are unde să fie externat. „În centrele de stat nu sunt locuri”

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
GSP.RO
Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (1)

Jumbo   •   28.11.2022, 09:50

Disperare mare la coada de topor CIA zelenski , stapanul ii cere rezultate. Adica macar ceva energie, ca stapanul a bagat banu n ucraina. De fapt nu l a bagat, il baga n economia lor proprie ca sa si schimbe armamentul iar vechiturile, la zelenski. Propaganda baga mare, rusii fura tot xa sa plece din centrala😀😀😀😀😀😀😀😀😀

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Playtech.ro
Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
Observatornews.ro
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
O DJ-iță s-a împușcat din greșeală în față cu un tun de confetti. Cum s-a întâmplat și cum arată după incident | VIDEO
Știrileprotv.ro
O DJ-iță s-a împușcat din greșeală în față cu un tun de confetti. Cum s-a întâmplat și cum arată după incident | VIDEO
Milioane de români vor fi afectați. Orange și-a anunțat deja clienții. Se pregătește Vodafone
FANATIK.RO
Milioane de români vor fi afectați. Orange și-a anunțat deja clienții. Se pregătește Vodafone
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află