Cotațiile petrolului au urcat la nivel mondial cu 14% de la începutul acestui an, ajungând la 89 de dolari pe baril, cel mai mare nivel din ultimii șapte ani, după o creștere de 50% în 2021, potrivit datelor Reuters.
Cuprins:
Experții se așteaptă la creșteri până la 100 sau chiar 125 de dolari pe baril în acest an. Acest lucru se traduce prin posibilitatea unor noi scumpiri pentru șoferii din România.
Cotațiile țițeiului au crescut în ultimele zile după un atac al rebelilor Houthi din Yemen asupra unor instalații din Emiratele Arabe Unite, în vreme ce în Europa s-au intensificat tensiunile dintre Rusia și Ucraina. Aceasta din urmă acuză Rusia că se pregătește de o invazie.
Miercuri, petrolul a atins 89,17 dolari pe baril, cel mai mare nivel din octombrie 2014 încoace.
Joi, cotațiile au scăzut puțin:
Banca americană Goldman Sachs estimează că nivelul de 100 de dolari pe baril va fi depăși la jumătatea anului, în vreme ce JP Morgan estimează că petrolul va atinge 125 de dolari în acest an și 150 de dolari pe baril în 2023.
Prețurile mari vin și după ce grupul statelor producătoare, reunit în OPEC+, extrage mai puțin petrol decât cererea existentă.
Agenția Internațională a Energiei (IEA) a estimat miercuri că OPEC+ produce zilnic cu 800.000 de barili sub ținta de producție din decembrie.
Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) include state precum Arabia Saudită, Iran, Irak, Kuweit și Venezuela, iar în OPEC+ au fost incluși și alți producători, între care cel mai important este Rusia.
Principalele companii petroliere care activează în România sunt Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL, SOCAR și Gazprom.
Petrom este deținut de grupul austriac OMV, iar statul are un pachet minoritar de acțiuni.
Rompetrol este controlat de grupul petrolier de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.
Lukoil este cel mai mare grup petrolier privat din Rusia.
MOL este un grup maghiar la care statul are un pachet însemnat de acțiuni.
SOCAR este grupul de petrol și gaze al statului din Azerbaidjan.
Gazprom este subsidiară a grupului rus cu același nume.
Virgil Popescu, ministrul energiei, a anunțat miercuri că autoritățile urmăresc evoluțiile prețurilor în domeniul carburanților și, dacă va fi nevoie, vor fi luate măsuri.
În anul 2021, combustibilii s-au scumpit cu 22,45%, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).