Elisabeth Schraepen, purtătorul de cuvânt al Pfizer, a declarat pentru cotidianul belgian Le Soir că prețurile vaccinurilor sunt confidențiale, conform clauzei din contractul cu Comisia Europeană, scrie Mediafax.
Ministrul belgian al bugetului, Eva De Bleeker, a dezvăluit diferitele prețuri secrete ale vaccinurilor împotriva COVID-19 pe care Comisia Europeană le-a negociat cu companiile farmaceutice în numele statelor membre. Demnitarul a postat pe Twitter o listă confidențială, pe care apoi a șters-o. Ea a recunoscut ca a fost „prea transparentă”.
Astfel, prețurile dozelor din viitoarele vaccinuri erau următoarele:
Guvernul belgian a plătit 12 euro pentru o doză de vaccin de la Pfizer și au fost achiziționate 5.000.000 de doze.
Asociația Generală a Industriei Medicamentelor din Belgia a confirmat că o astfel de scăpare în mediul public este „o gravă abatere de la bunele practici ale guvernării, dar și o încălcare a contractului cu firma producătoare”.
„Nu putem comenta în acest moment nimic, tot ce ține de vaccin și prețurile practicate sunt date confidențiale”, a spus Elisabeth Schraepen, purtătorul de cuvant al Pfizer.
Surse din Comisia Europeană au declarat pentru Reuters că UE fusese de acord cu un preț de 15,5 euro/ doză.