Plângeri la CNA, CNCD și Parchet împotriva moderatoarei de la Realitatea care a sugerat ca romii din Bolintin să fie mutați în India

Comentează
Arhiva foto

Platforma Aresel, care luptă pentru drepturile comunității rome, a anunțat luni, într-un comunicat publicat pe Facebook, redactarea unor plângeri la CNA, CNCD și Parchet împotriva Alexandrei Păcuraru, moderatoarea unei emisiuni la Realitatea TV, după afirmațiile făcute de aceasta în contextul protestelor de la Bolintin după uciderea pe 9 ianuarie a unui șofer.

„Poate se va găsi un om de bine și pe toți ăștia care nu respectă legea să-i urcăm și să îi ducem… uite, în India. Tot există atâtea locuri nepopulate acolo și tot se aseamănă între ei”, a declarat Alexandra Păcuraru în emisiunea „Legile puterii”, pe care o moderează la Realitatea plus, după cum a remarcat Ciprian Necula, contributor Libertatea.

„Considerăm că nu putem asista pasivi la modul în care unii realizatori de emisiuni împroșcă cu noroi și amenință cu deportarea o întreagă etnie doar de dragul ratingului, rating adus desigur prin diseminarea de ură în prime-time”, a transmis luni platforma Aresel.

Vineri, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a transmis, la rându-i, că „protestează față de mesajul fascizant al moderatoarei de la Realitatea plus, cu adresă directă la un grup etnic”.

„Când libertatea de opinie este confundată cu ratingul și câștigul, asistăm la derapaje cu efecte sociale greu previzibile”, menționează institutul într-o postare pe pagina de Facebook.

Protestele din orașul giurgiuvean Bolintin Vale pe care le comenta Alexandra Păcuraru când a avut derapajul care i-a adus plângeri la CNA, CNCD și Parchet au început miercuri, 12 ianuarie, în urma morții unui șofer de microbuz care a fost lovit cu o piatră de un tânăr.

Localnicii din Bolintin au ieșit în stradă, nemulțumiți că autoritățile nu au luat măsuri împotriva familiilor despre care ei spun că au fost mutate în ultimii ani din localitatea dâmbovițeană Răcari la marginea Bolintinului. Oamenii susțin că din familia care îi „terorizează” face parte și atacatorul șoferului.

Localnicii intervievați de Libertatea au declarat că „deși familia este una de romi, ei nu sunt revoltați împotriva tuturor romilor". De altfel, o minoritate de aproximativ 4.000 de etnici romi trăiește în comunitate de ani buni, fără nicio problemă.

Asupra acestei situații atrage atenția și Ciprian Necula în articolul său de opinie.

„Am văzut că romii din localitate erau prezenți la protest, în live-urile televiziunilor, declarându-se ca atare. Așadar, nu este vorba despre un conflict între romi și români per se, ci de unul între cetățenii săturați de abuzurile pe care le comit unii membri ai localității – indiferent de etnia lor – și, totodată, față de incompetența autorităților”, scrie Necula.

Astfel, activistul subliniază că „în astfel de situații tensionate, contribuția celor ce pot influența opinia publică trebuie să fie întotdeauna moderată, în respect pentru interesul public, nicidecum prin instigare la violență, generalizare, promovarea discursului urii sau a unor măsuri extreme”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
MONDEN
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
14:44
Șoferul a căzut dintr-un TIR pe o autostradă, iar camionul a continuat să meargă de unul singur, în Germania
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate