Joi, călătorii care au circulat pe linia de tramvai 8 au avut surpriza să nu aibă unde să se așeze, pentru că mai multe scaune erau ude de la picăturile care s-au scurs direct în tramvai. Aceasta nu este însă singura problemă a tramvaielor vechi din Timișoara, care arată ca după război.
Primăria a început în urmă cu câțiva ani să recondiționeze din garnituri, dar încă nu a reușit să le modernizeze pe toate. A încheiat un contract pentru reabilitarea a 30 de tramvaie, cu două firme, una din Pașcani și alta din Arad, care a trimis deja 22 de tramvaie recondiționate înapoi.
Un tramvai reabilitat costă aproape 500.000 de euro și are totul recondiționat, mai puțin șasiul. De asemenea, are încălzire în scaune, climatizare, camere video și internet.
Iată că, deși în depoul Societății de Transport Public Timișoara se află 22 de tramvaie modernizate, doar 10 circulă zilnic pe străzile orașului, susțin oficialii STPT.
Celelalte fie așteaptă să li se facă recepția, fie așteaptă să intre în probe. Din tramvaiele vechi mai funcționează 35, iar 21 sunt scoase în fiecare zi pe trasee.
Citește și: De la minerit la bere. Cele mai bogate femei din lume controlează companii ca Heineken, BMW, Mars sau LOreal
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro