Pe fondul crizei legate de epidemia de coronavirus, cei de la PNL vor argumenta propunerea prin faptul că actualul Guvern, condus de Ludovic Orban, a gestionat bine situaţia şi că trebuie să rămână în funcţie, pentru a nu se intra, în plină epidemie, cu un guvern cu miniştri noi şi un premier fără experienţă.

De altfel, chiar Florin Cîţu devoala planul liberalilor, în explicaţia pe care a dat-o pentru retragerea din poziţia de premier desemnat.

„Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru”, scria Cîţu în postarea de pe Facebook

Dacă la prima nominalizare a lui Ludovic Orban ca premier, după demiterea sa în Parlament, liberalii mergeau pe strategia căderii a două propuneri pentru a se ajunge la anticipate, de data aceasta PNL va face tot posibilul ca acest Executiv Orban să fie învestit.

Liberalii sunt pregătiţi să negocieze cu toate partidele, mai puţin PSD, o susţinere la vot, în Parlament, şi nu este exclus chiar să ofere posturi în Cabinet, pentru a-şi asigura succesul.

În mare parte, însă, Cabinetul de miniştri ar urma să îşi păstreze aceeaşi componenţă.

De data aceasta, calendarul învestirii va fi unul extrem de accelerat. PNL ar vrea ca într-o zi să se finalizeze consultările preşedintelui cu partidele şi să se facă desemnarea premierului, iar în week-end sau cel târziu luni dimineaţă să aibă loc audierea miniştrilor, în comisiile de specialitate.

Luni după-amiază ar urma să fie votul în plenul Parlamentului, iar România să aibă Guvern cu puteri depline.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.