PNL vrea să împiedice consumul de droguri cu mai mulți ani de închisoare. Motivarea inițiativei de a mări pedepsele, plagiată de pe site-ul unui centru penticostal pentru dependenți

 1 comentariu
Consumatorii de droguri ar fi trimiși la închisoare între 1 și 5 ani pentru posesie în vederea consumului, conform inițiativei legislative a PNL

16 deputați PNL susțin un proiect legislativ care crește pedepsele cu închisoarea pentru consumatorii de droguri și traficanți. Inițiativa, care a trecut luni de Senat, este motivată printr-un text plagiat dintr-un articol publicat în urmă cu trei ani pe site-ul unui centru penticostal de tratare a dependenței de droguri. „Mi se pare de o cruzime și o inconștiență absolut criminale”, spune despre proiect Eugen Hriscu, psihiatru specializat în adicții.

Proiectul crește pedepsele cu închisoarea pentru consumatorii de droguri

Proiectul legislativ, înregistrat la Senat pe 28 martie anul acesta, modifică Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Crește pedepsele atât pentru consumatori, cât și pentru traficanți. A fost adoptat de Senat în ședința de luni, 27 iunie.

Ce prevede legislația actuală vs ce prevede proiectul deputaților PNL:

  • Pedeapsa cu închisoarea pentru vânzarea de droguri de risc crește de la 2 - 7 ani la 3 - 10 ani. Dacă e vorba de droguri de mare risc, pedeapsa cu închisoarea crește de la 5 - 12 ani la 7 - 15 ani.
  • Pedeapsa pentru deținerea de droguri de risc, precum canabis, în vederea consumului, crește de la 3 luni - 2 ani sau amendă la 1-5 ani de închisoare. În cazul drogurilor de mare risc, pedeapsa crește de la 6 luni - 3 ani la 2 -7 ani de închisoare. 

Proiectul a fost inițiat de deputații PNL Laurenţiu-Dan Leoreanu și Ioan Cupșa. Coinițiatori sunt alți 14 deputați PNL, printre care Raluca Turcan, Florin Roman și Sebastian Burduja.

„Cred că interesul persoanelor cu probleme legate de consumul de droguri este ultimul pe lista inițiatorilor acestei modificări de lege”, spune pentru Libertatea psihiatrul Eugen Hriscu, cofondator al clinicii Aliat, specializată pe tratarea dependenților.

Acesta arată ce înseamnă înăsprirea pedepselor. În timp ce în Uniunea Europeană cele mai multe state încearcă să dezincrimineze anumite droguri, pentru a adresa dependența ca o problemă de sănătate publică, în România „vrem să creștem pedepsele, să criminalizăm și mai rău un comportament deja incriminat, iar lucrurile să devină și mai grave în underground, acolo unde nu mai avem acces și control”.

Psihiatrul clinicii Aliat atrage atenția asupra faptului că prevenția consumului de droguri și tratarea persoanelor dependente de droguri nu se pot face „dacă îi împingem în spatele gratiilor” pe consumatori. Astfel de pedepse nu opresc consumul, doar îl aruncă sub preș și „creează iluzia de stabilitate într-o societate care nu e deloc stabilă”.

Inițiator: Închisoarea îi poate ajuta pe dependenți, prin „faptul că nu vor mai consuma”

Laurențiu-Dan Leoreanu, deputat PNL, nu e de acord că închisoarea n-ar fi o metodă utilă de a scăpa de consumul de droguri în România.

Laurențiu-Dan Leoreanu, deputat PNL

Contactat de Libertatea, deputatul spune că i-a venit ideea proiectului legislativ după ce a citit o analiză a Poliției Rutiere care arăta că dintre cei depistați în trafic că au consumat diferite substanțe, 50% consumaseră alcool și 50%, substanțe stupefiante. „E păcat să moară oameni nevinovați pentru o nebunie a ta”, adaugă el.

Creșterea pedepselor ar fi o primă pârghie care să descurajeze traficul de droguri, crede deputatul PNL. O altă măsură ar fi informarea elevilor asupra efectelor drogurilor. În modificările propuse însă nu se amintește nimic despre prevenție sau tratament.

Întrebat cu cine s-a consultat, Leoreanu nu dorește să intre în detalii. „Astea sunt lucruri care fac parte din grupul de lucru”.

Ce efect ar avea o asemenea măsură asupra dependenților? „Îi poate ajuta prin faptul că nu vor mai consuma acolo (în închisoare, n.r.)”, adaugă deputatul.  

Motivarea inițiativei, plagiată dintr-un articol de acum trei ani

O bună parte din textul din expunerea de motive a proiectului de lege este plagiată dintr-un articol publicat în 2019 pe site-ul https://www.teenchallenge.ro/.

  • În expunerile de motive, inițiatorii explică motivația din spatele proiectelor legislative. 

Site-ul de unde au fost copiate pasajele aparține unui centru de tratare a dependenței de droguri. Centrul se află în județul Ilfov și are o componentă religioasă de tip penticostal. Programul de recuperare, care durează un an, include activități religioase ca parte din programul zilnic, precum timp de citire a Bibliei, timp de rugăciune sau participarea la servicii de biserică.

Pasajele din articol au fost preluate identic în textul expunerii de motive, fără să fie prezentată sursa, doar fiind schimbată puțin ordinea la unele dintre ele.

   Pasajele din expunerea de motive ce au fost plagiate de către inițiatorii proiectului de lege sunt subliniate cu verde
   Pasajele subliniate cu verde au fost plagiate de către inițiatorii proiectului de lege 

Deputatul Leoreanu spune că „sunt informații atât din surse deschise, cât și din surse închise”.

„Nu vorbim de vreo lucrare de licență sau doctorat. Folosești anumite elemente de surse care vin să argumenteze ceea ce spune legea”, adaugă inițiatorul legii.

O catastrofă pentru societatea românească

Specialiștii în adicții însă nu înțeleg cum o astfel de lege ar putea avea efecte pozitive în societate. Din contră, argumentează Eugen Hriscu, „ar fi o catastrofă pentru întreaga societate”. O compară cu gravitatea deciziei date de Curtea Supremă din SUA, în 24 iunie, privind dreptul la avort.

Nu s-a opus absolut nimeni ca vânzătorul de o tonă de heroină să meargă la închisoare, dar ne-am opus cu toții ca tânărul cu o pastilă în buzunar să ia cinci ani de închisoare. Eugen Hriscu, psihiatru, clinica Aliat:

În plus, explică Hriscu, o creștere a pedepselor nu poate avea decât efecte contrare. „Știm foarte bine ce s-a întâmplat când avortul a fost interzis”. Dă exemplu și criza etnobotanicelor cu care România se confruntă de ani.

„Etnobotanicele au explodat după ce, în urmă cu 10 ani, statul a decis să interzică magazinele de vise, dar n-a luat nicio altă măsură, prevenție sau tratament. Efectul: azi etnobotanicele sunt cel mai vândut și cumpărat drog. Au distrus sute sau chiar mii de vieți”. Hriscu avertizează că o astfel de modificare legislativă, precum cea propusă de PNL, ar putea duce într-un loc și mai grav. „Prin aceste legi ne excludem singuri din Uniunea Europeană în acest domeniu”.

1,2 milioane de români consumă ocazional droguri

Unele state membre ale UE elaborează politici referitoare la canabisul recreativ, se arată în cel mai recent raport european privind consumul de droguri.

În decembrie 2021, Malta a legiferat cultivarea la domiciliu și consumul de canabis în scop privat.

Luxemburgul intenționează să permită cultivarea la domiciliu, în timp ce în Germania și în Elveția, care nu este membru UE, se discută despre posibilitatea de a institui sisteme care să permită vânzarea legală de canabis pentru consum recreativ.

Cifrele prezentate în raportul european arată că aproape jumătate din populația Franței, de exemplu, a consumat cel puțin o dată în viață canabis. În România, există 1,2 milioane de consumatori ocazionali, iar unul din patru bucureşteni între 12 şi 65 de ani a încercat măcar o dată substanţe interzise, <a href="https://www.facebook.com/gabifirea/posts/573994590763009" target="_blank" rel="noreferrer noopener">conform ministrului familiei, Gabriela Firea.</a>

„Dacă-ți lași bolnavii să fie tratați de polițiști, vei obține doar mai mulți infractori”

Din experiența sa de ani de studii și lucru direct cu dependenții, Eugen Hriscu consideră că „societatea românească este maturizată suficient încât să înțeleagă că închisoarea nu mai este un instrument. Doar politicienii români au rămas în această bulă delirantă în care ei sunt niște vătafi pe moșie, iar noi suntem aici să plătim taxe pentru ei. Și când ceva nu le convine, scot pulanul”.

Eugen Hriscu mai atrage atenția că o astfel de propunere legislativă este complet lipsită de viziune chiar pe termen mediu și scurt, iar cazuri precum cel de la festivalul Saga, unde un tânăr a murit, în urma consumului de droguri, vor fi mult mai frecvente, pentru că persoanele care consumă droguri sau sunt dependente nu vor mai apela la ajutor din partea serviciilor medicale, din teama de a nu ajunge la închisoare.

Responsabilitatea tratării dependențelor de droguri trebuie dată medicilor și psihologilor, cum se întâmplă, de exemplu, în Portugalia și alte țări europene. România dă această responsabilitate politicienilor și polițiștilor. Și dacă-ți lași bolnavii tratați de polițiști, ceea ce vei obține sunt mai mulți infractori. Eugen Hriscu, psihiatru:

Libertatea a făcut o solicitare și către Agenția Națională Antidrog (ANA), despre ce poziție are agenția cu privire la modificările propuse și dacă a fost consultată pentru acest proiect de lege. Ziarul va publica răspunsul de îndată ce îl va primi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    LegalizareMarijuana 02.07.2022, 04:17

    Sunt pentru legalizarea consumului de Marijuana in scop medical si recreeativ. Motive: din cauza polenului (ambrozia) care duce la diverse afectiuni respiratorii, exemplu rinita se ajunge intr-un final la bronsite. Tratamentul este evitarea zonelor cu polen excesiv si un nenorocit de inhalator Ventolin, in Bucuresti in mod normal termin un inhalator in 2 saptamani, acum deja termin 1 inhalator in mai putin de 2 saptamani. Daca se citeste prospectul : unul din afectiunele adverse ale tratamentului cu Ventolin este impotena, deci in scop medical sunt obligat sa consum Marijuana ca sa pot respira pt ca in momente cum e canicula de acum cu cantitatii excesive de polen de ambrozie nu pot respira. Pt ce am platit atatia ani taxe sa tin in fotolii inutili din parlament sau inutili din politie ? Sunt pt pedepse excesive pt cocaina si heroina, dar sincer decat sa mor in jegu asta de tara condusa doar de hoti si corupti sau sa nu pot face copii ca nu mai am ce sa se scoale cand folosesc Ventolinu, prefer sa ma duc in Olanda sa muncesc intr-un domeniu mai prost platit decat educatia care mi-a fost data si platita de cine m-a crescut. Cu respect pt cei care mai pot dar guvernul ne imbolnaveste in mod voit cand lasa ambrozia sa creasca peste tot, am ajuns un popor bolnav din cauza vampirilor din guvern care alearga numai dupa ciolann si nu ii pasa de popor. Legalizarea unor substante care nu sunt deloc periculoase si inasprirea celor cu risc ar fii benefica si pentru economie. Seara buna

ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!