Douăsprezece persoane au fost rănite sâmbătă dimineață în urma prăbușirii unei părți a unui bar în localitatea San Vicente de la Sonsierra din regiunea La Rioja, în nordul Spaniei. Incidentul a avut loc în jurul orei 5.25, într-un local care avea autorizație să funcționeze până la ora 6.00. În acel moment, aproximativ 50 de persoane erau în incintă.
Investigațiile preliminare arată că podeaua barului s-a prăbușit prima, iar tavanul a cedat imediat după, dărâmându-se peste clienți, potrivit publicației 20 Minutos, care citează un comunicat emis de Guardia Civil din La Rioja. Între 25 și 30 de oameni au rămas prinși sub dărâmături. Echipele de intervenție și salvare sosite de urgență la fața locului au reușit să îi extragă pe toți cei blocați.
Pentru a gestiona situația, la fața locului au fost mobilizate patru patrule ale Guardia Civil, alături de echipe de la serviciile de urgență, Crucea Roșie, pompieri și Protecția Civilă. De asemenea, arhitecți și ingineri au fost solicitați să evalueze daunele provocate clădirii și unei case învecinate, al cărei perete s-a prăbușit ca urmare a incidentului din bar.
Pompierii au efectuat lucrări de consolidare a structurii barului și au desfășurat căutări amănunțite pentru a se asigura că nu mai sunt persoane prinse sub dărâmături.
Guardia Civil a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale prăbușirii barului.