În marţea neagră în care Parlamentul a aprobat, maşina de vot PD-L + PSD funcţionând cu randament 70%, rectificarea bugetară în jos, Guvernul a mai dat o măciucă în carul cu oale sparte: lefegiii statului nu vor primi anul acesta nici barem un ban în plus, ca să atenueze efectul inflaţiei reale. Pot visa, dar n-are rost. Dimpotrivă, veniturile le vor scădea prin anularea multor sporuri, aşa că puterea de cumpărare, ţinând cont şi de escalada preţurilor, se va prăbuşi dramatic.
Criza se va resimţi tot mai dur şi în familiile “mixte” în care sunt şi salariaţi la stat, şi la firme private: mediul de afaceri este greu lovit de o politică nestimulativă, de o fiscalitate opresivă, aşa că patronatele îngheaţă şi ele, vrând-nevrând, salariile. Dacă nu le reduc, ori, şi mai rău, dau faliment. Primul-ministrul “consolează” o întreagă populaţie alarmată, tot amintind că a îngheţat şi salariile demnitarilor. Cinism sau ce altceva? Una e să frânezi o leafă de 70-80 milioane, şi alta una de 8-10 milioane ori şi mai puţin.
Cel mai vitregit pare a fi Învăţământul. Minte Gheorghe Pogea? I-au scăpat lucrurile complet de sub control Ecaterinei Andronescu? Cert e că, în loc să fie lăsate să-şi vadă de lecţii, vreo 350.000 de cadre didactice au fost duse în pragul panicii. Ministerul a anunţat inspectoratele judeţene că, dată fiind reducerea drastică a fondurilor salariale, trebuie sau să dea oameni afară, sau să le reducă veniturile şi aşa deplorabile. Oricum, fiecare unitate să se descurce cum îi trece prin cap. Culmea e că, marţi seara, finanţistul Pogea susţinea că salariile profesorilor nu sunt în pericol şi, ca atare, nici locurile de muncă.
Minte Andronescu? E incredibil cum un corp profesional de asemenea dimensiune e băgat în ceaţă de doi miniştri aflaţi parcă fiecare pe altă planetă, iar nu făcând parte dintr-un Cabinet în care se gândeşte şi se acţionează cţrent. Ori e vorba de un joc de glezne PD-L/PSD? Şi cum să nu fie brambureală când însuşi premierul Boc, chestionat, în loc să se pronunţe limpede, să infirme sau să confirme supoziţiile, se ţine de cimilituri la microfon? Scandalul e imens şi se prefigurează - după marşul de ieri al ceferiştilor - mişcări de protest de o amploare fără precedent.