Poliţiştii de frontieră au anunțat duminică, 4 februarie, că în urma controlului făcut ziua precedentă la Aeroportul Otopeni au găsit 19 kilograme de bijuterii din argint în bagajul de mână al unei femei care venea din Istanbul și urma să le introducă ilegal în țară.
Femeia voia să iasă pe culoarul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat.
„În data de 03.02.2024, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Henri Coandă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Istanbul, o femeie, cetăţean român, în vârstă de 51 de ani. După ce a efectuat formalitățile de frontieră, persoana în cauză s-a deplasat spre ieșire, pe culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat autorităților vamale”, a transmis Poliția de Frontieră.
În acel moment, polițiștii au acţionat „în baza analizei de risc” și, alături de lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor femeii.
„Astfel, au fost descoperiţi în bagajul de mână doi saci de dimensiuni mici ce conţineau o cantitate mare de bijuterii din metal alb (ceasuri, inele, cercei, coliere, brăţări, broşe etc.), presupus a fi argint”, a precizat Poliția de Frontieră.
Bijuteriile care au 19 kilograme au fost preluate de autorităţile vamale pentru a fi trimise spre expertizare și polițiștii i-au făcut femeii dosar penal pentru contrabandă.
Ana.m. 04.02.2024, 15:07
Asa se îmbogățesc unii, le cumpăra don Turcia și le vând la noi cu preț dublu
Vale25 04.02.2024, 16:16
Cine știe câte astfel de drumuri a mai făcut ea...
Vale25 04.02.2024, 16:16
Sunt foarte mulți care fac astfel de lucruri...
ginx 04.02.2024, 16:22
E mai riscant să încerce prin aeroport, unde controlul e mai strict, decât cu autocarul. Așa cred....
Paulica1968 04.02.2024, 16:30
Bine că a fost prinsă......