Conducerea Poliţiei Române anunţă joi, 9 decembrie, că o echipă de specialiști din cadrul I.G.P.R. va efectua verificări la Poliția Strehaia, unde un polițist a fost amenințat cu moartea de proprietarul unui restaurant, iar un dosar pentru ultaj a fost deschis abia după ce înregistrarea a ajuns în presă.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la situația înregistrată în județul Mehedinți, pentru clarificarea situației prezentate, conducerea Poliției Române a dispus ca o echipă de specialiști, din cadrul I.G.P.R., să efectueze verificări la nivelul Poliției orașului Strehaia", transmite Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, la finalizarea acestor verificări, se vor dispune măsurile legale care se impun.
Reacţia Poliţiei Române vine după ce un poliţist din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, care a oprit în luna mai o petrecere ilegală de botez ce avea loc în pandemie la restaurantul din centrul oraşului, a fost ameninţat cu moartea de patronul localului.
IPJ Mehedinți a anunțat că a fost deschis un dosar penal pentru ultraj, după apariţia înregistrării audio cu amenințările primite de polițist, la 7 luni de la eveniment.
În paralel, poliţistul ameninţat cu moartea, membru al sindicatului Europol, a fost dat în judecată de Cristian Mărghitoiu, șeful Poliției din Strehaia, care solicită daune morale în valoare de 100.000 de euro, notează Ziare.com.
Şeful Poliţiei din Strehaia a fost deranjat că Europol a postat pe pagina oficială de Facebook, printr-un mesaj ironic, nota acestuia de la concursul pentru postul de șef al Poliției Orașului Strehaia. Acesta a obţinut 5,79, iar potrivit legii ar fi trebuit să obțină nota 7 la examen pentru a câștiga concursul.