Un agent de la Poliția Rutieră, beat la volan, a lovit trei mașini în Timișoara, apoi a fugit și a fost prins de localnici într-un sat din apropiere. Polițistul și-a distrus și mașina, care l-a lăsat în drum. Colegii săi de la Poliția Rutieră l-au dus la spital pentru recoltarea probelor biologice și i-au întocmit un dosar penal.
Agentul beat care înainte produsese accidentul în Timișoara a fost observat miercuri noaptea de sătenii din Covaci, gonind pe strada principală. Oamenii au văzut că mașina era lovită și lăsa dâre de ulei în urmă, și-au dat seama că a fost implicată într-un accident și au pornit în urmărirea acesteia. Au anunțat și polițiștii care au ajuns în scurt timp.
”Conducea ca un dement până la capătul satului, a ieșit la drumul spre câmp”, a povestit un martor pentru pressalert.ro. Șoferul nu a mai putut înainta pentru că avea cauciucurile pe jantă și baia de ulei spartă.
Individul a fost prins de săteni, iar polițiștii, când l-au legitimat, au constatat că bărbatul este agent șef adjunct la Serviciul Poliției Rutiere Alba. Polițistul e 39 de ani era sub influența alcoolului, lovise trei mașini în Timișoara și a fugit de la locul accidentului. Colegii săi din Timișoara l-au dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.