Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Galaţi, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din şapte persoane, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, informează, vineri, DIICOT. Membrii grupării au introdus şi comercializat, în mod ilegal, pe raza municipiilor Galaţi şi Brăila, cantităţi însemnate de ţigări, provenind din Republica Moldova. Activitatea infracţională a acestora a fost sprijinită de către inculpaţii Daniel Necula şi Lică Iulian Ungureanu, agenţi de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Joi, inculpaţii au fost depistaţi în flagrant delict în timp ce introduceau în ţară importante cantităţi de ţigări, ocazie cu care, în autoturismul inculpatului Necula, au fost descoperite cantitatea de 22.000 de pachete de ţigări şi suma de 40.000 lei. Procurorii DIICOT au efectuat 16 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, la imobile aparţinând membrilor grupării, circumstanţe în care a fost descoperită şi ridicată cantitatea de aproximativ 40.000 pachete de ţigarete mărcile „M.T”, „Plugarul” şi „Ashima”.
Prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor vamale este evaluat la suma de 200.000 lei. Procurorii DIICOT au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui număr de cinci inculpaţi şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ Galaţi, IPJ Brăila şi lucrătorilor din cadrul IJJ Galaţi, iar suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către SRI.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro