Aceste cazuri nu sunt noi, încă din anii trecuţi poliţiştii descoperind că mai mulţi minori, membri ai aceleiaşi familii, au fost implicaţi în accidente rutiere la interval de doar câteva luni.

Cel mai elocvent exemplu este dat de Poliţia din Constanţa, care s-a confruntat în decursul unei scurte perioade cu două accidente provocate de aceeaşi familie.
AŞA MAMĂ, NU! O vedetă şi-a aruncat copilul de la etaj, apoi s-a culcat la loc, liniştită

„Reţeta” era simplă, după cum susţine publicaţia cugetliber.ro. „În primul rând, este aleasă o arteră circulată din Constanţa. Unul dintre părinţi sau rudă apropiată se poziţionează pe o parte a drumului, iar altul pe partea cealaltă, cu un copil de doar câţiva anişori alături. Atunci când observă că se apropie o maşină, părintele îşi cheamă copilul, acesta aleargă pentru a ajunge în braţele lui şi traversează strada fără a fi atent la vreo maşină!

Copilul este lovit de autoturism, iar părinţii încep să jelească de mama focului, plângând cu lacrimi amare drama prin care trec.
Din nefericire, copilul a fost rănit grav şi transportat la spital, iar şoferul cercetat de poliţiştii de la Rutieră, pentru vătămare corporală din culpă”.

Deşi în acest moment, Parchetul instrumentează mai multe cazuri asemănătoare, poliţiştii ne avertizează că respectarea regulilor de circulaţie pot împiedica astfel de situaţii.
Citeşte şi: Milioane de părinţi spumegă de furie: canalele porno sunt difuzate la liber, orice copil se poate uita fără probleme la programe XXX!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.