„La data de 26.07.2022, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie Autostrăzi – A1 Deva – Nădlac au depistat în trafic, pe A1 la km 431, calea 2, sensul de mers Lugoj – Deva, în apropierea localităţii Margina, din judeţul Timiş, un bărbat de 46 ani, care ar fi condus un autoturism cu viteza de 230 km/h pe un sector de drum limitat la 130 km/h”, transmite IPJ Timiş.

Șoferul a primit o amendă de 1.305 lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile.

Ulterior, polițistul care l-a oprit și l-a sancționat, Valer Kovacs, cunoscut pe rețelele de socializare pentru postările legate de educație rutieră, a publicat imagini cu el și șoferul și a povestit că acesta e un pilot de curse din Austria.

„Ieri am întâlnit prin luneta radarului un pilot de curse din Austria cu un Ferrari ce dezvolta 700cp și se deplasa cu 230km/h. Un om obișnuit cu viteze astronomice, din păcate legea este lege pentru toată lumea, indiferent de meserie sau situație.

I-am explicat pericolele la care se expune, a înțeles mesajul meu și l-am rugat pe viitor să nu mai confunde autostrada cu circuitul de curse.

La final ne-am oferit o strângere de mână în semn de respect reciproc. Așa cum v-am promis, voi face câte o poză cu fiecare dintre voi, care doriți acest lucru indiferent de situație. Protejați viața.”, a scris Valer Kovacs.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a remarcat Eugenie Bouchard pe străzile din Cluj. Nu s-a mai abținut și a spus: „Abia am ajuns în România și sunt complet obsedată!”
GSP.RO
Ce a remarcat Eugenie Bouchard pe străzile din Cluj. Nu s-a mai abținut și a spus: „Abia am ajuns în România și sunt complet obsedată!”
Traian Băsescu a început LUPTA pentru vila de la RA-APPS din care a fost evacuat. Mutarea lui de ultimă oră
Playtech.ro
Traian Băsescu a început LUPTA pentru vila de la RA-APPS din care a fost evacuat. Mutarea lui de ultimă oră
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Viva.ro
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu avea cască și nici echipament de protecție
Observatornews.ro
Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu avea cască și nici echipament de protecție
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Știrileprotv.ro
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Anamaria Prodan, dezvăluiri dureroase după parastasul Ionelei Prodan: “Mama se întoarce în mormânt”. Ce a spus despre Reghecampf
FANATIK.RO
Anamaria Prodan, dezvăluiri dureroase după parastasul Ionelei Prodan: “Mama se întoarce în mormânt”. Ce a spus despre Reghecampf
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
HOROSCOP
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite