Executivul european a acuzat fostul guvern polonez, format de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), de subminarea independenţei justiţiei. Coaliţia de centru condusă de Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a învins PiS în alegerile generale organizate pe 15 octombrie anul trecut și a preluat puterea. Învestit premier, Tusk a prezentat în februarie anul acesta un plan de reforme în domeniul justiției.

CE apreciază acum că Polonia reacţionează la îngrijorările privind independenţa justiţiei. De altfel, guvernul condus de Donald Tusk s-a angajat să implementeze deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind statul de drept. Executivul european a luat decizia de miercuri pe baza acestei constatări.

Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a considerat că renunţarea la procedura judiciară „marchează un nou capitol pentru Polonia”.

În 2022, din cauza îngrijorării privind statul de drept, Comisia a suspendat accesul Poloniei la o parte semnificativă din finanţarea europeană, inclusiv la fondurile pentru coeziune destinate statelor mai puţin dezvoltate. Suspendarea a luat sfârşit pe 29 februarie, când guvernul Tusk şi-a prezentat planul de reforme. CE a deblocat între timp 137 de milioane de euro pentru Polonia.

Planul de reforme prezentat de ministrul polonez al justiţiei, Adam Bodnar, la o reuniune a miniştrilor pentru afaceri europene desfășurată pe 20 februarie, depinde parţial de legi noi, care nu au fost încă adoptate.

Această situaţie a determinat Ungaria, care este vizată la rândul său de proceduri legate de nerespectarea statului de drept, să critice abandonarea demersului împotriva Poloniei, susținând că decizia este motivată politic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Richardxyz13 29.05.2024, 23:03

La schimb, vor trebui sa faca cumva sa atace, sau sa provoace Rusia. Polonia este hiena Europei

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.