Pete de combustibil au fost observate pe luciul apei, de la kilometrul 376 la kilometrul 391, după cum a declarat un reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi pentru sursa citată.

Potrivit acestuia, „nu este o cantitate mare, foarte vizibilă, ci doar pete din mal în mal”.

Substanța ar fi ajuns în apă dintr-o barjă, în timp ce era curățată santina ambarcațiunii, adică acel spațiu în care este colectată apa provenită din infiltrații sau din scurgerile de pe punțile inferioare, a declarat Andrei Corlan, consilier al comisarului şef al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru Digi 24.

„Nu vorbim de o defecţiune, vorbim de o operaţiune care, din ce înţeleg, s-a întâmplat în mod deliberat pe timp de ceaţă. (…) Cu siguranţă efectele pot fi devastatoare, tocmai de aceea se intervine de urgenţă pentru a neutraliza acea peliculă. (…) Pe lângă sancţiunea contravenţională care este de până la 80.000 de lei, vorbim de infracţiune, poluare cu bună ştiinţă, şi vom întocmi sesizări penale, în măsura în care stabileşte că a fost deliberată această activitate”, a precizat reprezentantul Gărzii de Mediu.

Specialiștii de la Apele Române au prelevat probe care vor fi analizate pentru a se stabili ce substanță a ajuns în apele Dunării.

Citeşte şi:

Protest la Curtea de Apel: rudele victimelor din Colectiv, acoperite cu cearșafuri albe, lângă fotografiile cu cei dragi

Ritmul vaccinării, în scădere. Numărul celor imunizaţi cu prima doză e la jumătate faţă de recordul de miercuri

Interviu cu Jiří Jírů, fotograful oficial al lui Václav Havel: „Când ieşea în public, uneori era ca la circ. Toţi voiau poze cu el”

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale