În loc să devină casa lui Băsescu după ce preşedintele îşi încheie mandatul la Cotroceni, aşa cum s-a speculat vara trecută, vila Dante, de pe malul lacului Herăstrău, este oferită acum spre închiriere.
Asta în condiţiile în care, în ultimii ani, preşedintele, după cum el însuşi a declarat, şi-a făcut un obicei din a merge să înoate în piscina amenajată la subsolul construcţiei.
Potrivit premierului Victor Ponta, Guvernul negociază preluarea vilei de către o ambasadă, pentru o sumă consistentă: 20.000 de euro.
“Am evaluat cât ar costa chiria lunară pe care RA-APPS doreşte să o încaseze - e vorba de o chirie semnificativă, pentru că, totuşi, e o vilă în zona zero a Bucureştiului - şi avem deja negocieri cu una dintre ambasade pentru a o închiria, iar statul român, Guvernul şi bugetul ţării să beneficieze de chiria lunară în urma acelei vile”, şi-a explicat Ponta decizia de a scoate la mezat celebra locuinţă de protocol.