De Petre Dobrescu,

Potrivit acesteia, mesajul care ne reconfirmă că suntem salvatori ai umanității, a fost distribuit de peste 6.000 de ori de pe Grupul Pensionarilor (un grup Facebook, cu peste 9000 de membri), scrie ActiveWatch.

Postarea a fost distribuită sâmbătă dimineața de un utilizator din Timișoara.

Organizația de monitorizare media a descoperit însă că falsul român din Dorohoi are mai multe identități, localizate în diferite zone ale globului, în diferite contexte.

De fapt acesta un actor din filme pentru adulți, cunoscut sub numele de Johnny Sins.

A mai fost doctor in Indonezia și erou în jungla amazoniană

Nu e prima dată când imaginea acestuia este folosită însă: În 2017, „Ionel” este prezentat drept dr. Bernard, într-o campanie antivaccinare, iar anul trecut, el devine un medic argentinian, erou anonim în lupta cu incendiile din jungla amazoniană.

“Deși par neverosimile și amuzante, aceste mesaje pot avea impact asupra publicului mai puțin critic. Memoria colectivă e scurtă și selectivă, dar nu este exclus ca din această poveste să rămână niște crâmpeie cu iz de adevăr: medic român subapreciat, deși a descoperit vaccinul împotriva COVID-19.”, atrage atenția ActiveWatch.


Citeşte şi:

Vine Scenariul 4 al COVID-19 și avem doar 1.300 de paturi cu ventilatoare. Cum a comandat România un singur ventilator în Germania și acesta refuzat?

La Spitalul Marie Curie, inventivitatea românească salvează situaţia în lupta cu coronavirusul: “Dezinfectăm cu un bec UV legat la o diodă”

După Marica, un alt fotbalist a fost prins de soţie cu amanta într-o cameră de hotel
GSP.RO
După Marica, un alt fotbalist a fost prins de soţie cu amanta într-o cameră de hotel
Horoscop 28 mai 2020. Taurii se grăbesc să tragă concluzii greșite
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2020. Taurii se grăbesc să tragă concluzii greșite